Jan 23, 2020
La întâmplare, 2
Câteva seri în urmă, ajunsesem într-un luminiș al existenței. Pădurea deasă a incertitudinilor a fost degajată de ramurile căzute, de aripile tăiate brutal cu texte ce suspendau viitorul. Ana Maria, o mângâiere divină a celor 10 ani trecuți, era concentrată pe temele la Mate. Fotoliul este prea comod și nu te lasă să gândești liber, logic, feminin. Stătea pe jos, în fața lui, pe o carpetă de lână aspirată de fiecare dată când spărgea, cu “offf”, probleme la Mate. Huzurul de a sta în fotoliu, o distrăgea de la extragerea corectă a rădăcinii pătrate. Caietul cu pătrățele nu era direct întins pe șezutul fotoliului. La insistențele ei, cumpărasem un fund de lemn de la un păstor autentic care, în timpul liber pe care i-l ofereau oile și măgarul, se îndeletnicea cu meșteșugul lingurilor de lemn, fluiere de doină și pagubă, funduri cu mâner. Nu prefigurez corect consecințele viitorului unui fund. Am tocat o ceapă pe el, asta pentru că tot îmi programasem câteva lacrimi în acea zi. A trebuit să cumpăr alt tocător de Mate. N-am mai găsit acel păstor autentic. Sunt înconjurat numai de ciobani neaoși de oraș. În schimb, am găsit un tocător de plastic, din comerț. Nu mai are același impact emoțional în extragerea rădăcinii pătrate la modul manual, față de rădăcina lesne găsită digital la modul laptop.
Aveam vreme să mă scufund în abisul din oameni, abis purtat peste tot, pentru a-l denisipa periodic la răgaz, noaptea, pe perna cu memorie vie. Era timpul să scot inima de la insectar și să-mi construiesc o speranță la poarta binelui pe care mi-l doresc când vorbele tăioase strică armonia înțelegerii.
Erau cele 4 zile ale săptămânii când AM stătea la mine. Mama Miei nu se simțea confortabil să locuiască cu Buimac, doctorul. Nu l-a plăcut din prima zi, mai ales acum, de când ridurile i se adânciseră ca răzoarele pentru tomate. Privirea i se înăsprise și se uita la omenire cât putea să mai vadă pe sub genele groase de moldovean crescut pe arșiță și în umbra rușilor. Nu era propice pentru a fi tată vitreg. Era de o altă factură totuși, hâd ca o factură la gaze, prețios în mișcări, un casap al bunelor intenții, un personaj de film mut, în care nu spui nimic decât aștepți ca dracul să-ți scrie textul.
Alegerile copiilor sunt precumpănitoare și deviază până și percepția unui judecător. Ana Maria a ales să stea 4 zile cu mine și Comma și 3 zile cu Mia și Buimac. Nu știu ce argument a găsit Comma ca să rămână la mine. Probabil că fraza rostită în ușă, când a venit camionul să mute ceva lucruri de-ale Miei, a fost edificatoare:
– Mia mamă, l-am auzit când se răstea la tine din nimicuri. Frunzele cresc mari când plouă molcom, nu la fulgere, când se chircesc și-și sigilează porii. Eu nu mai am frunze pentru el, mamă. Aș vrea să stau pe malul mării și să-mi spun păcatele, iar nu să-mi fie aruncate de un arogant direct în față. Marea rabdă, mamă! Plus că soră-ta, Anita, vine mereu s-o vadă pe AM numai când stă la noi și, deși este mai tartinabilă decât mine, nu-l suferă pe doctor. Ah, mai e ceva! Acum, dacă-i doctor estetician, sper să nu te convingă că acidul hialuronic se poartă mai frumos cu bărbații, deși tu ești extrem de aspră cu ei și chiar mi-aș dori să te întorci în familia ta, la Alin. Și nici să capeți gust de silicon!
Ana Maria strânge lecțiile pe 3 zile și vine cu ele pentru a fi rezolvate la mine. Mate și-o rezolvă singură. La Română, pentru compuneri, stă pe genunchii mei și se uită la desene animate care mie mi-au plăcut acum mulți ani de zile. A venit rândul ei. Deși eu compun, ea a început să-mi substituie cuvinte, de cele mai multe ori în imagini idilice, cu mult peste platitudinea mea. Este o povară sublimă să ai o fiică. Comma radiază pentru că este convinsă pe zi ce trece că i-a transmis rădăcina genetică a frazei care ar putea îndoi un stejar.
La Botanică, ne-am chinuit amândoi să reținem că ciumafaia este o buruiană dintr-o clasă de plante angiosperme al căror embrion are două cotiledoane. O vecină de la nr. 13, arată așa dimineața și ne-a fost mai lesne s-o introducem, în conversația de bârfă pe înserat, cu acest nume de dicotiledonată.
În seara asta, la Istorie, mi-a fost greu să-i demantelez teoria că poporul sovietic eliberator ne-a eliberat de Moldova care ne stătea în nord-est ca un ghimpe.
Mia insistase în trecut să facem o excursie la Moscova. Am stat țanțoș și mă gândeam că merg numai dacă acel popor mi-ar fi spus “na băietule tezaurul de care v-am eliberat acum un secol și du-l cătinel acasă și așază-l sub pază de sentinelă, într-un muzeu al rapturilor bolșevice, așa încât să înțeleagă și nepoții nepoților tăi ce-au zămislit moșii voștri!”
Bine, n-au ei vorbele astea, ale lor sunt mult mai fruste, cu un Belzebut care își vâră cu sârguință coada în mai toate frazele și-n mai toate celea.
Tezaur….
Ca sa stii ca citesc tot…chiar daca nu comentez întotdeauna….
CristinaC- Ca să știi că te-am apreciat cu vremea. Ca să știu că exiști în colț de lume, în sufletu-mi întreg.
mi-era dor de scrisele tale…
simf´s last blog post ..Empirice despre omul de la sat
Simf- scriu din nou la un roman, este și explicația cu privire la sporadicitatea mea. Un an împlinit îți doresc.
He he, ce face întâmplarea din om… Am (re)găsit blogul întâmplător, mai treceam pe aici acum 8-9 (10?) ani, pe când mă ocupam și eu cu așa ceva. Pare-se că multe s-au întâmplat de atunci. Multă inspirație îți doresc, omuledelamunte!
Ach- văd că nu te mai ocupi cu așa ceva. Fiecare are a spune ceva. De ce să n-o faci? Te mai aștept cu poarta deschisă ca pentru musafiri de vază.
Imi place stilul tau, usor persiflant, cu nuante umoristice presarate cu stropi de sarcasm, cum ii sade bine “omuluidelamunte” cu sufletul batut de vanturile aspre de pe creste de munte, dar inviorat si inmuiat de ploi cu soare ce nasc curcubeie incantatoare.
Probabil un crochiu dintr-un posibil viitor roman ? Frumos ! Se vede ca ai chef de scris si esti inspirat, iar pofta vine mancand, succes !
CRIST-Al
Posed, la derută, câteva curcubeie de fațadă, pe când cele profunde și la 360 grade, se arată numai către cei dragi mie.
Mulțumesc mult ție, pentru cuvintele de îmbărbătare, pentru imboldul de a purcede pe aceeași cale.
“Posibilul viitor roman, “IUREȘ” a fost publicat în mai 2017, iar crochiurile ce se văd acum sunt fragmente din volumul doi, care are o soartă incertă de a fi terminat, depinzând nu de creșterea prețului barilului, ci de timpul dedicat lui.
Apreciez îndemnul tău.
Un nou volum,dintr-o noua epoca plina de noi provocari, devine palpitant!
Musai de citit primul volum ! Daca nu, sper sa-l mai apuc pe-al doilea; dat fiind faptul ca tocmai am intrat in cea mai glorioasa etapa a vietii, cea a senectutii in care ne-am aliniat cu gratie in randul seniorilor, eu, tu si alti pashnoishti k noi…
Nihil sine deo.