Feb 8, 2020
Soft Wreck
Mă grăbesc. Trebuie s-o iau pe Ana Maria de la școală. Nu am voie să intru în clasă. Scannerul de la ușă nu mă are în baza de date, dar pot intra pe geamul din spatele clădirii. Acolo, pe unde fumează cei mari. Nu mă complic, mai ales că n-am față de profesor, ci mai degrabă de actor de covor roșu. Eu sunt cel care-l strâng și-l bat după ceremonie.
La un semn, se deschide ușa și năvălesc afară o aglomerație de copii ca atunci când ies pe trotuar corporatiștii spre metrou. Sunt câțiva care rămân până spre ora 9 noaptea. Nu-mi explic de ce. Și nici ea…
AM nu era în grup. Am intrat în panică. Am întrebat câteva colege. Mi-au răspuns că este îmbufnată. Ușa era larg deschisă, am înotat împotriva afluxului de copii și, cap compas, spre clasa ei. Citea ceva în banca ei. A ridicat ochii și, ca și cum eram acolo de ieri ( bine, eu oricum sunt în lumea ei de când există iubirea pe Pământ și va dăinui încă pe atâta) îmi spune:
– Tati, compunerea de ieri nu a fost înțeleasă de copii. Ei nu știu să numere până la 8 miliarde. Nu a trăit niciunul atâta. Nici chiar recreația mare nu le ajunge. Trebuie să scurtăm perioada la lumea de acum, la realitatea structurală.
– Mă aburești! Înțeleg că ați format o alianță și solicitați o nouă compunere. Spune așa și bagă caietele în rucsac pentru a ne îndrepta spre casă.
Am intrat în casă holbându-mă în scanner. Numai așa mă recunoaște, holbat bine. Pe scanner nu-l înteresează irisul, ci înăuntrul minții, segmentul acela de liniște interioară pe care o împrăștii doar privindu-mă în oglindă.
Spălarea pe mâini, dezbrăcarea, din nou spălarea pe mâini, așa cum ne instruiește un doctor drag din off. Am solicitat insistent o pauză de creație imaginativă a unei noi compuneri:
Compunere
În grădina din spate mă așteptau Ship Wreck și Mind Wreck. Stăteau pe valize. Nu avuseseră timp să treacă pe la hotel. Se pare că SW îi povestise cât sunt de scumpă, dar probabil că nu-i spusese și vârsta mea. Când a văzut cîți ani am, s-a mai liniștit și a dat să plece la hotel pentru un duș și un refresh cu cremă de ghete. Am liniștit-o că și așa, după zile multe de călătorie prin taiga, munți cu ghețari și avioane degivrate, este tot urâtă și fresh ca o lămâie stoarsă. Complimentele moaie orice femeie, chiar de metal fiind. Erau vreo 7 trollere pe care stătea. Am aflat că erau pline cu gheață pentru căldurile de la noi.
– MW, dar de ce ai tu așa de mulți ochi?
– AM, avem nevoie de ei în scopuri multiple. Unul își dă genele peste cap, unul plânge pentru o poșetă sau un stiletto, unul râde cu lacrimi, unul este albastru, unul verde, pentru a acoperi tot spectrul, unul ceartă, unul mângâie. Sunt de jur împrejurul capului pentru că trebuie să ne supraveghem bărbații. După cum vezi, ei au un singur ochi în frunte și asta-i explicația pentru care sunt așa împiedicați și cu perspectiva de a ne întreba zilnic “eu ce fac acum?”. Ce-ar fi să aibă și ei de jur împrejur? S-ar aprinde secvențial așa cum se aleargă led-urile în instalațiile de pom. Nu ne are pe noi 7? Ce-i mai folosește alt roi de iubite. Eu sunt cea de sâmbătă, Mind Wreck. M-a botezat așa pentru că zice că-i pun mintea pe electrozi de sudură. Creațăăă, creață. S-o vezi pe cea de miercuri, Soft Wreck, ce urâtă e. Este preferata lui, pentru că are o bunătate de pus pe orice scrijelitură și este docilă în timpul zilei. Mama ta, Mia, îl iubește pe tatăl tău?
– Vagi reminiscențe. Îi trimite la câteva săptămâni smileys cu dinți, iar prostuțul de Tati, pică…Toată dragostea lui o păstrează în cutii sigilate și desface câte una când vin la el. El îmi spune că “iubirea este atunci când jumătatea mea de măr o mănânci tot tu”
Voi aveți termopane?
– Când plecăm de acasă, noi folosim perdele de fum. La mall-uri este cald și ne protejăm cu fum inert, care nu ne deconspiră la cumpărături. De fapt, nici nu este nevoie. Pentru munca pe care o avem în gospodărie, avem dreptul să luăm zilnic o rochie, o poșetă și pantofi. Sunt toate atât de frumoase încât ne hotărâm greu și uneori luăm pe caiet și cu câte o lună înainte. Magazinele sunt mereu pline cu marfă din China. Rochia de ieri, o folosim azi la curățat ceapa, poșeta de ieri la strâns ouăle de sub cloșcă, iar stiletto de ieri, la semănat arpagic. La banii ăștia, se pretează la astfel de munci.
Când avem musafiri, gătim toate. Ne îmbrăcăm cu rochia de mâine și stăm la ușă în șir indian. Salutul nostru constă în pipăitul noului material de rochie, iar la bărbați, câte un pumn prietenos după ceafă. Dansăm, ne karaokim și bem cianuri până ne energizăm de tot. Pentru vecini, obținem aprobare de la Primărie să li să închidă auzul câteva ore. Se uită la seriale turcești pentru că tot nu înțeleg nimic. Noi avem niște vecini de vreo nouă mii și ceva de ani. Acum sunt la service. Ele își pun gene noi, iar el ia nu știu ce pastile. E secretos, nu vrea să ne spună culoarea. Treaba lui! Parcă nu vedem că ele sunt toate un râs pe scări.
– MW, voi între voi, vă înțelegeți? SW de ce este așa de tăcut acum?
– El are impresia că ne domină prin tăcere, că tot ce are în minte se răsfrânge tacit asupra noastră și dansăm pe melodia lui. Uite, e aici de față și-ți poate confirma că tot ce vrem noi, face el. E distractiv să stai mii de ani cu unul care nu înțelege asta. Plus că n-are ureche muzicală, cântă scârțâit și dansează pe melodiile noastre. Așa-i de când lumea. Când s-or obișnui oare?
Între noi, nu există rivalitate. Dacă fiecare are rochia ei, invidia a fost desființată prin Ordonanță de Urgență. Fiecare bărbat are echipa lui și ne întâlnim la o cafea sau la o amandină. Ne transmitem dinainte imagini cu rochia pe care o vom purta ca să nu ne suprapunem. Ar fi dezolant să ne încurce băieții noștri.
Acum trebuie să dau telefon la colegele mele de echipă să vedem ce mai fac. Sper că nu sunt la băi de țiței Brent. Poate vin și ele să le cunoști.
MW s-a îndepărtat puțin de noi ca să poată vorbi în liniște. De îndată, Ship Wreck a deschis gura:
-Ce ai vorbit atâta cu iubita mea? Eu n-am auzit nimic. Ea mi-a închis senzorii de auz și glas. Tastele sunt la ele. La toate 7. Aceasta este condiția, altfel, nu ai dreptul decât la una care te toacă până la albire. Din tânăr, verde, frumos, ajun…
Mind Wreck terminase de vorbit și se îndrepta spre noi. Umblase la senzori…
