Feb 13, 2020
Tini Wreck
Curățasem o portocală încercând s-o despielițez de căptușeala ceea albă, din cauza căreia, AM refuză cu obstinație consumul, indiferent de cât îi subliniez beneficiile vitaminei C. Începusem s-o scindez în părțile componente, pe care unii de prin alte părți ale perimetrului, le numesc “felioare, haide, uite, ia cu tata!” sau cu mama, după caz…
Fără a scoate o vorbă, AM se cuibărește și-mi arată ostentativ tableta. Era timpul de o compunere. Școala aștepta asta, dovadă că avea peste mia de followers și de prin alte școli. Vestea se răspândise ca o sfoară prin țară.
Compunere
Ship Wreck mă aștepta undeva în fundul grădinii. Stătea pe banca de lemn din pavilionul construit de Tati, unde vara, veneau de prin vecini copii care știau să cânte la un instrument inedit: care la greblă, la lighean, la fluier de arbitru, la capace. El le compune și apoi îi dirijează spre nemulțumirile exprimate de vecini sub formă de bătăi în gard.
Lângă Ship Wreck, stătea de data aceasta o mai drăguță însoțitoare care mi-a fost introdusă:
-AM, aceasta este Soft Wreck, care, spre a nu fi confundată, am s-o numesc St. Wreck. Este cea mai docilă dintre toate, singura care nu mă deconectează niciodată de la senzorii de proximitate și vocali. Am adus-o azi de la aeroport ca s-o cunoști în toată splendoarea ei. S-a coclit foarte frumos în Siberia unde soarele vostru când strălucește, apăi încălzește, nu glumă!
Vezi rochița asta de pe dânsa? Eu i-am cumpărat-o din Duty Free. Nu prea a vrut-o. Zice că-i prea scurtă și cetățenii din aeroport o admiră cam mult și asta nu-i stă în fire. Se păstrează ostentativ pentru admirația mea. Nu-mi iese din cuvânt, până și oja burgundy este un must. Dulce și parfumat, de la strugurii roșii căpșunică, ceea ce-mi aduce aminte de mămica când, acum 6000 de ani, îmi făcea un carcalete după care mă dădeam în vânt.
Manifestă o grijă deosebită față de mine. Seara, pentru a-mi conserva sănătatea mea de minereu de fier, mă hrănește pentru suplețe, cu un metru de sârmă ghimpată și un ceișor de cianura cucului. Nu mă lasă să mă ostenesc dându-mă jos din pat. Ea schimbă canalele la TV, vrea să se simtă utilă și din această cauză a aruncat telecomanda în spațiul interstelar. La noi, aparatele TV sunt unice și au și telecomenzi codate, spre deosebire de voi, unde puteți să vă plimbați în voie printre canale. Doamne ferește să rămâneți blocați pe Antena 3 și să pierdeți telecomanda. Nici dracu’ nu vă mai scapă de Antena 3, cu toți fariseii săi care intră în studio și nu se mai dau pierduți.
St. Wreck ne organizează campionate de table. Am învățat de pe aici acest joc, mai ales că metalul din noi rezonează cel puțin cu rădăcina cuvântului. Am văzut că pe la țară, lumea iese pe băncuța din fața casei și joacă pe rupte. Ba și la crâșmă se joacă până se cade sub masă. Oare Statul vostru îi plătește pentru asta, că n-am prea văzut să iasă la muncă?
-Ship Wreck, mai las-o și pe St. Wreck să vorbească! De când ați venit n-a scos un cuvânt. Păi nu au dreptate celelalte doamne ale tale să-ți dezactiveze senzorul vorbirii? Vorbești ca o meliță. Știi ce-i aia meliță?
-Nu.
-Dacă nici tu nu știi, am să-l întreb pe Tati. El ne va explica. Tati este ca un Google pe picioare. Voi aveți apă?
-Cum să nu!? Avem întinderi mari, dar e cam sărată și este de ajuns ca după două-trei mii de ani să se ivească rugina pe la încheieturi. Avem bazine olimpice cu țiței, pentru cei mai puțin înstăriți și piscine cu țiței încins, pentru cei ce ne putem permite o desfătare. Eu am un venit îndestulător și sunt și scutit de impozit. Acum 20.000 de ani, bunicul meu a participat la o revoluție care a dus la răsturnarea unui regim dictatorial de fier. Au mai rămas fosile și în ziua de azi, care încearcă să acționeze ca un Stat Perpendicular, speranța noastră însă, este ca ei să fie topiți în câteva sute de mii de ani, ca pentru bună regulă a noastrei conviețuiri. Bunelu’ mi-a lăsat moștenire Certificatul de revoluționar.
– Ship Wreck, de când mă țin să te întreb. Tu ce meserie ai?
– Sunt măsurător la Concursurile de Urâțenie unde se aleg Miss Tartacutsia, Miss Tinichea, Miss Pământ. De acolo le-am ales pe urâtele mele. Sunt mii de ani de atunci.
Eu fac parte dintr-un juriu mondial al unui club care-mi decontează toate cheltuielile. Nu avem probleme cu măsurat de bust, de talie, de bazin. Avem șublere speciale care măsoară cu laser numai Fi picioare, Fi brațe, Fi pupilă, microni istețime. Măsurătorile se introduc într-un câmp special amenajat, care analizează datele, iar computerul desemnează câștigătoarele. Nu avem un Miss în funcție de inter-relaționarea cu vreun membru al juriului. Ele sunt filmate non-stop, ca buticurile voastre, urmărindu-li-se traseul de la facultate, la mama acasă și înapoi. N-ai să auzi niciodată “Măi Saveto, ia du-te tu în seara asta la Domnul Juriu Rafael și spune-i ce aspirații ai în viață și cât!”, cum am auzit că se practică pe acest teritoriu.
Trebuie s-o duc pe St. Wreck la hotel și s-o culeg de la aeroport pe fosta Miss Tinichea, Tini Wreck. Sper s-o aduc zilele acestea în pavilionul vostru.
-Stai Ship Wreck, vreau s-o întreb pe St. Wreck ceva. Spune-mi te rog dragă, ești fericită sau nefericită, cu Ship Wreck?
– Da, îmi răspunse Soft Wreck.
Adormisem în brațele Anei Maria, sau invers. Cert este că ne cotropise somnul pe amândoi. M-am uitat pe tabletă. Bateria adormise și ea. Comma ne-a trezit cu un ceiuț de coada șoricelului. Am purtat-o pe brațe cât și în suflet pe Ana Maria până în dormitorul ei. În drum, i-am simțit brațele înlănțuite de gâtul meu. Nimic nu se compară cu asemenea strânsură.
wow, ce final!
Au adormit cu totii !?… Asa ceva !
Cineva a cascat…gura,iar ochii mai mai ca mi se-inchid si mie, dar n-am ratat happy-endul linistitor, tinitor.(pardon, tihnitor,tastatura inteligenta ne joaca feste…inventeaza cuvinte)
Cascatul e molipsitor, pe Pamant.
Suntem doar niste bietzi oameni,nu Tini-chele, ne hranim in vis cu vise, nu cu titei,sarma ghimpata si alte harneli pe post de acadele, Tini & Ship Wreck.
…………………………………..
Undeva, candva un poet universal scria, cam asa:
…somnoroase pasarele, pe la cuiburi se aduna ciripind prin ramurele
Noapte buna, noapte buna !
Cristal- Este firesc ca oamenii (unul mare și unul mic) să adoarmă după ce termină o treabă care mâine va bucura comunitatea de copii a școlii. M-am uitat pe tabletă și compunerea era gata. Ce poate fi mai mulțumitor când scopul este atins cu un minim de efort al minții ce nu contenește să-și imagineze trăsnăi?
Bună dimi!
N-am spus ca ar fi nefiresc sa adormi in front , mai ales cand te apuca miezul noptii alergand printre neuroni in cautarea trasnailor menite sa bucure pe cat mai multi scolari. Cred ca Ana Maria abia asteapta reactia colegilor ei de clasa.
Important este ca scopul a fost atins,la trap, nu la galop – cu un minim efort… de imaginatie, si compunerea a fost terminata cu bine, spre multumirea doamnei invatatoare.
Mission accomplished !
Cu ani in urma, intr-un Februarie, Blogul a prins viata. Felicitari si multi ani buni in continuare!
Februarie 1, 2010 – Februarie, 2020
Inspiratie si comentatori placuti, din toate semnele zodiacului! 🙂
Cristal- Neuronii sunt cei care mă aleargă și rareori mă prind să mă scuture. Fug mai repede ca ei. Este drept, ei ating viteza luminii, dar este cert că nimeni nu atinge viteza imaginației clarvăzătoare. Doar imaginația vede clar ce-mi poate pielea. Încerc s-o domolesc, dar ea străbate distanțe cu cânt înainte.
Ritmu-i definit de inimă: molcom, sau bum-bum de iubire. Depinde des de cine-i la celălalt capăt.
Viorela- acum 10 ani eram mai tânăr ca mâine și mai neștiutor. Am învățat să mă mir de orice chichiță, ca și cum e prima chichiță care i se întâmplă omenirii. Trăiesc și-n 2030. Atunci să ne vedem, când românii s-or deștepta și ne-or trage și pe noi!
Mulțumesc tanti pentru cei 10 anișori împliniți. Tot frumoasă, tot frumoasă?