Mar 3, 2020
Morocco
M-am întors din Maroc. Se cunoaște?
Am sosit cu avionul la Malaga/Spania. N-am văzut strugurii și atunci am luat bacul pentru traversarea Strâmtorii Gibraltar spre Tanger/Maroc.
Autocarul ne-a dus până în partea cealaltă a țării, la Casablanca, după 6 ore de mers numai pe autostradă. Am picat lat și lung la 11 noaptea. Regelui actual al Maroco-ului îi place să-și conducă singur mașina și de aceea, a dat poruncă ca țara să fie împânzită de autostrăzi. La intrarea principală în Rick’s Cafe, ne-a întâmpinat un portar intransigent care nu ne-a lăsat să aruncăm niciun ochi înăuntru, așa că i-am ținut pe amândoi afară. Am făcut poze în dracii cei mari și am băut apă minerală pe bordură.
Am aflat că seara cânta, la același pian din film, Issam Chabaa și aceleași melodii consacrate “Summertime”, “Blue Moon” și inevitabilul “As Time Goes By”, de câteva ori pe noapte, până ce înstăriții plecau liniștiți la hotel. Au bifat-o și p’asta!
Ne-am mai învârtit prin Casablanca și cap compas Marrakech. Ne-a fost dat să vededm Moscheea Hassan al II-lea, o imensitate întinsă pe 20 hectare unde se adună lume, în zile de sărbătoare, cât pentru un oraș. Mult lemn de cedru sculptat de sute de sculptori în lemn, bărbații jos, separat, iar femeile la o vorbă la balcoane. Regele mai vine și el, rezervându-și din timp un loc pe covorașul de dat cu fruntea. Sunt săpate în piatră multe poeme dedicate lui și-i plac de nu mai poate.
“Souk” este piața mare și talciocul cu sucuri scoase din te miri ce fructe, inclusiv trestie de zahăr, în niște pahare spălate cu apă adusă de acasă în burdufuri ce au fost cândva oi. Fesuri, blugi, gălăbii țesute, T-shirts, atârnele felurite. Dacă mai vreți, spuneți-mi! Este un târg imens, iar prețurile sunt la jumătate din ce se cere.
Fiecare oraș are o medină, orașul antic cu străzi prin care, dacă mănânci, nu te poți strecura mai apoi. Din niște săpături în lime-stone, apar surprinzător, totuși oameni, care îți oferă lipii, biscuiți, alune, ulei de argan și condimente cumplit mirositoare. Uleiul de argan este ca uleiul Castrol la motoare: pentru încheieturi, guturai, spondiloză, riduri de expresie, de deochi. Te saturi să tot spui “shukran” și cauți ieșirea. Mijlocul de transport este măgarul, motoreta și unele mașini care sunt pretutindeni sub denumirea de Dacia.
Fostul rege i-a construit soției favorite Palatul Bahia unde au fost cazate mai apoi și celelalte 3. Tatăl lui a avut 1.174 de copii cu ale lui 4 neveste și 602 concubine. Într-o bună noapte, fiul a aflat despre cea de-a 527-a concubină că era chiar iubita lui. Conversația s-a desfășurat destul de aprig și a decurs cam așa (citez din memorie):
– Bine măi tată, chiar și de Ardezia te luași?!
– Lasă fiule, că mai am câteva și p’ormă te urci tu pe tron.
După această urcare, fiul a dat o ordonanță de urgență care interzice căsătoria cu mai mult de 4 soții. Fiul fiului, care este astăzi la conducere, restricționează apoi căsătoria la numai o soție. Nu se pomenește nimic de concubine. Este program de voie…
Regele are în fiecare oraș mai măricel, un palat pe câteva zeci de hectare ( între 20 și 90). Nu prea le frecventează pentru că se petrece cu familia mai mult prin străinătate. Fotografiile lui sunt atârnate peste tot și sunt făcute la vârsta de 23 de ani, deși el are acum 56 de ani. Într-un singur loc l-am văzut la 56 de ani, dar bătea vântul și i se aranjase și o mică furtună de nisip. Regele are câți ani vrea, precum frumoasele noastre românce.
M-au impresionat sensurile giratorii care sunt meșteșugit ornate cu boscheți, gazon des, arteziene și polițiști cu baston. Acolo unde este curățenie, străzile sunt curate. Să nu îndrăznești însă să te învârți pe unde nu-ți fierbe oala, pentru că Bucureștiul Firei îți va părea ca un spital gata de predare-primire. Într-o țară caldă, ar merge o bere rece. Ei bine, la ei, berea stă ascunsă, sau rareori, mi se oferă fără alcool.
Cum se ivește vreo bucată de pășune, apar oile și păstorul. Ele normal că pasc, își cresc mieii, iar ciobanul merge încetișor înaintea lor și le smulge gălbenelele cu tot cu rădăcină, care probabil că le provoacă ceva dureri. Degeaba îl descoși, pentru că eu nu vorbesc marocana și chiar dac-aș vorbi-o, el nu înțelege engleza. Dacă o oaie găsește un smoc de iarbă, celelalte se înghesuie în acel loc, părăsind tot tăpșanul care este doldora de iarbă, doar a se aduna pentru o harță în existența lor fără tremens. Aici intervine păstorul care le dojenește blajin cu câte o ghioagă natur, fără a lua în colimator o zonă anume a blanei.
Oile sunt însoțite de niște păsări albe, de mărimea unui porumbel, dar cu picioare lungi. Fiecare oaie are un astfel de companion, lucru inexplicabil pentru mintea mea de om umblat la oi.
Marocanii sunt oameni mici de statură și cu barbă de treizile. Politicoși și serviabili. Femeile sunt un număr mai mic decât ei și nu știu ce culoare de păr pot avea, pentru că se acoperă când eu apar. Singurele mai frumoase sunt turistele care se desfac din îmboboceală de leșină arabii din cort.
