Jun 2, 2021
Somebody I loved
Te poartă de parcă ai lansa moda vestimentară în fiecare zi
În trecut și în van puteai căuta prin cantină cineva să cânte cu atâta patos “Somebody to love”. Mai degrabă, un “Trec rânduri, rânduri muncitorii” ar fi însuflețit tovarășii costumați în bucătari și muște care semănau izbitor cu microfoanele. O cântare în engleză a unui genial Freddy Mercury ar fi răsculat studenții de pe scaunele cu șezut tare ca placajul stratificat aidoma celui de tramvai. Pe atunci, mă ridicam cu nedisimulată satisfacție să-l cedez oricărei persoane care ar fi rezistat la tăria proverbială a lemnului. Singurele forme de viață care ar fi acceptat duritatea , s-au ridicat ca încărcate electric de prezoanele care preluau bucuroase câțiva wați scurși prin conductivitate din troleul tramvaiului. Buni conducători, așa cum auzisem despre Secretarul General al Partidului. Șezutul era fixat în podea cu niște țeavă de Fi 18 străpunsă de prezoane de 16 care se ridicau ritmic la denivelările șinei. Ați simțit și voi aceste efecte de fachirism sadea, mai ales pe la Gara de Nord, când vatmanii, la cererea publicului, o lăsau mai cătinel. Țeava și prezoanele sunt bune conducătoare de electricitate și în combinație cu căldura degajată de darabana hopurilor, se declanșa efectul de seră de natură a topi icebergul Titanicului. Unde rămăsesem?
Cât mi-aș fi dorit să ascult la cantină o Jessica Rezende cu un asemenea ambitus vocal și întindere care nu se sfârșește până nu termini tu să respiri de zece ori sub apă. Cu o asemenea voce, precis aș fi avut fantezii chiar de mi-ar fi cântat și numai câteva pasaje din “Capitalul” de Marx, puse pe note de Engels și pe foc de mine. Jessica strălucește între toți comesenii îndrăgindu-i pe toți, zâmbindu-le cald tuturor celor ce consumă proteine la vedere, dar și celor ce se hrănesc în această incintă numai cu salată, ca mai apoi, s-o întregească acasă cu copănele.
Corul subliniază minunat dedicarea acestui flash-mob unei conduite a unor studenți cuminți care-și plăsmuiesc viitorul în aule, săli de curs și seminarii, biblioteci și cantină. Ce vrea să spună autorul aici? Că toți studenții sunt frumoși și au de partea lor sârguincioșii celor împământenite de înaintașii lor care, comportamental, ar putea experimenta ceea ce produc porumbeii în zbor deasupra alegătorilor și nu numai.
Mulți am trecut și exersat cu glas tânăr cântece studențești, dar niciodată în cantină din cauza repertoriului mult prea fățiș potrivnic. În microbuz, se putea fredona “Ș’aseară ți-am luat fuior, Ș’acum ești cu-n turnător” unde numai șoferul era de-al lor.
Le scriu lor. Atât pot face pentru dânșii înainte de a deveni un fir de nisip pe o plajă interstelară doar a celor ce am fost, plajă tăcută după atâta tumult aici, printre ei. Să mă calce desculță și caldă o fată deliciu, cu secul tălpii pronunțat ca Puntea Suspinelor, cu degete lungi și subțiri precum acel bun ce conține capsaicină și-mi iuțește sufletul la intervale scurte.
