Sep 14, 2021
Fier și Zinc
Competiția pentru noițe a început când o iscoditoare fetiță a descoperit că unghiile capătă niște șfichiuiri albe și mi-a demonstrat, prin numărarea lor, că ea este mai numeroasă decât mine. Era cea mai înzestrată de pe strada mea. Curând, arealul s-a lărgit, fiind cooptate și alte străzi. Dimineața se făcea inventarul, după ce te rugai până adormi să-ți crească altele noi cu care să dărâmi concurența. Construiserăm niște 3 grămăjoare de frunze și argilă ca un podium pe care stratificam în fiecare dimineață pe câștigătorii cu cele mai multe noițe. Unora li se uneau peste noapte și din două-trei ieșea una dodoloață și unde nu-mi începea proprietarul să invoce pricea, că una mare trebuie socotită la 5 noițe.
Până a venit un părinte care era doctor și ne-a scos din cap legenda noițelor. Am aflat că este un defect deținerea lor și că reprezintă o lipsă clară de fier și zinc. Nu prea înțelegeam noi la ce folosește fierul și zincul în corpurile noastre mlădioase care încăpeau prin garduri de parcă acestea nu existau, nu ca un cățel care încearcă să treacă prin șipca lipsă cu bățul în gură. Îmi dădea mama Cavit 9 până pe la 17 ani când am început să nu mă mai uit la noițele fetelor, ci la cu totul alte părți constituante.
Exact de atunci a început să-mi placă să fac cadouri. Îi ceream tatălui meu, în rate, sume modice cu care să cumpăr o brățară cu pietre rubinii legate între ele cu sârme galvanizate, culoare material de clanță. Am intrat în magazin a zecea oară și am cerut s-o studiez. M-am așezat pe o tejghea joasă unde aveam și semiumbră și un bec de 60, apoi o treceam alternativ prin cele două ipostaze, știind-o pe Ea mereu în mișcare alternativă. Am cumpărat-o de toți banii albi. Ea n-a schițat vreun gest de bucurie. S-a uitat prin mine pentru că vedea în spatele meu pe unul mai mare, golan, cu păr lung, deoarece rămăsese repetent de două ori și avea tot dreptul. Nu mai țin minte cum îl chema. Avea un nume scurt: Țicu, Nucu, Cucu. Ca la chinezi, dacă scoți o onomatopee în grupul lor, imposibil să nu-ți răspundă cineva.
În vreme, am aflat că Țicu, Nucu, Cucu a convins-o să-i dea brățara ca s-o vândă pe doi lei pentru că era un împătimit al jocului de Arișca și Arolul. I-am povestit mamei legenda brățării și de unde mă așteptam să mă facă prost, mi-a spus cu o undă de bucurie strunită: “lasă mamă, că e bine să fii bărbat culant!” Doar din zâmbet am înțeles că e de bine, altfel, cuvântul “culant”, mi se părea tot un fel de prost, dar mai cu ștaif.
De la un timp, la redacție, soseau apeluri telefonice numeroase. Erau fete care, văzându-mă pe bicicletă la semafor, îmi cereau numărul de telefon. Una m-a rugat să-i spun un număr pentru că vrea să-l joace la Lotto împreună cu data mea de naștere, alta că să o sfătuiesc dacă să se împace cu fostul care avea un teren în Pantelimon din Botoșani, alta că îi place de felul cum ghidonez prin viață. Parcă se produsese o explozie solară. A plexului solar. Exasperată de aceste telefoane nocturne, Ilinca s-a hotărât să cumpere un scăunel de bicicletă pentru copil de maximum un an. Cu cât copilul este mai micuț, cu atât dragostea poate fi mai greu spartă. Așa a fost o perioadă. N-am mai primit niciun telefon decât de la cei ce emit facturi. A mai fost unul rătăcit, dar am replicat că a fost o greșeală. A tinereții…
Ilinca m-a amenințat că-mi mai cumpără un scaunel montat pe aripa din spate a bicicletei. Cu două scăunele sunt tabu.
