Jul 16, 2023
La Trotuar
Am fost martor… Ce martor?! Chiar am participat la ușurarea situației. Pe trotuarul care bordează Casa Presei Libere și Aservite, este desenată o pistă pentru biciclete, trotinete, role, cărucioare copii pentru mame râzgâiate și neatente. O bandă de adolescenți se întreceau pe trotinetele electrice. Pentru că un băiat avea singura trotinetă cumpărată , restul fiind închiriate, mergea cu viteză mai mare și se detașa de grup. Avea bunul simț să se uite din când în când înapoi, umpic sfidător. Anul trecut au fost montate niște coșuri de gunoi din șipci de lemn stil butoiaș și cu pungi de plastic înăuntru. Pentru a feri prețiosul gunoi de picăturile de ploaie, au pe deasupra un cozoroc de tablă rotundă fi 230 mm și grosime 5 mm. L-am măsurat ochiometric pentru dosarul probatoriu. Într-un episod de întors capul, adolescentul Andrei (am aflat mai târziu numele lui) a intrat cu tot corpul în acest disc de tablă. A căzut secerat ca secționat cu flexul. Grupul a chemat Salvarea care l-a ridicat pe Andrei în sunet de sirenă. Eram cu bicicleta și nu știu la ce spital l-au dus. Cred că i-a fost foarte greu medicului care l-a operat să înțeleagă cum s-a tăiat într-un coș de gunoi. Un primar care iese din birou, se duce la lift pe covor roșu de pluș și-l așteaptă mașina jos, nu are cum să înțeleagă pericolul unui astfel de disc ascuțit ca hârlețul.
Încă marcat de întâmplare, am continuat deplasarea spre Calea Victoriei pe pista special amenajată. La intrare, se afla o mașină blindată, gri urât, mare cât malul drept al Prutului. Era ticsită cu jandarmi în negru. Dinăuntru răzbătea o respirație încinsă și ochi hulpavi gata să-ți dea cu deodorant în ochi. Intrarea este blocată cu garduri de fier și jardiniere din beton care necesită cel puțin patru jandarmi la toate punctele cardinale pentru a le urni. Un polițist, cu pistol în tocul imitație piele, de porc, se apropie de mine și-mi șopteste lasciv:
– Domnul biciclist, vă rog să descălecați și să mergeți cu ea strunită de coarne.
Nu eram cu prietena mea, am rotit privirea și abia atunci am înțeles că trebuie să merg cu bicicleta alături de mine, ținută de ghidon și având o altă ținută. Explicația a survenit imediat:
– Primăria a decis ca în zilele de weekend, Calea Victoriei să fie interzisă autoturismelor , trotinetelor, bicicletelor, rolelor. Au voie numai cărucioarele de copii cu ei înăuntru. Se desfășoară evenimente, lumea asistă la ele și se petrec accidente.
Am răspuns provocării:
– Să cred că ați văzut cicliști surprinși de radar cu peste 200 km/oră, cu grad de poluare de peste un kil de bioxid de carbon pe km, care respiră greu și fetid, plus că au spulberat copii cu frâna defectă? Că sâmbăta și duminica este vina ciclistului dacă lovește pe cineva de pe pista de biciclete, iar în zilele săptămânii este vina pietonului pacient care mi-a sărit în față? De ce nu se organizează astfel de evenimente culturale în parcuri care constituie un loc propice pentru culturalizări?
– Aveți dreptate domnule ciclist, dar știți și dv că directivele vin de sus.
Am plecat cu bicicleta de coarne, la pas, mulțumit că am un polițist de partea mea. Am avut ocazia să asist la câteva astfel de evenimente. Era un nene cu un papagal care, în schimbul unei semințe de mei și un cinci lei pentru nene, scotea cu cioculețul un bilet. Am executat și eu o extragere. Am aflat negru pe alb:” Nu dibui după iubirea unei femei. Ți-o găsește ea, dacă ești atât de prost”.
Pe trotuarul următor, părinții stăteau pe jos, pe carosabil, iar copiii se alergau ca boabele de porumb la microunde. Era un teatru de păpuși improvizat într-un cadru de metal pe care culisa o perdea de baie. Povestitorul, o femeie, cu intonația unui consilier european, îi învăța pe copii cum să spună “tată” unei mame. Copiii nu erau atenți pentru că nici nu ar fi înțeles din moment ce cineva a călcat pe cablul de alimentare a difuzorului. Oare merita să stai pe jos în praf și să asculți astfel de povețe?
Ceva mai distractiv a fost un bărbat care înghițea mingi de tenis în tânguitele lacrimi ale Wimbledonului. Nu știu din ce erau făcute, nu erau albe, aveau culoarea și forma micilor. Cineva din spate, presupun că era fiul lui, îi aducea mestecând astfel de mingii lunguiețe. Lumea se minuna cum puteau mânca bărbatul și fiu-su atâtea forme. Probabil că nu mai consumaseră de vreo trei 1 Mai-uri din urmă. Populația căpătase încredere și cumpăra mici câte 7, mai ales după ce a apărut o mașină a Salvării care împărțea bumbi pentru toxinfecții alimentare.
Doi actori grăbiți își citeau replica pe roluri inversate. Ea era el și el era ea. Găsiseră o scrisoare și o deslușeau cu atâta talent încât Caragiale se tăvălea pe jos de râs. Numai el râdea, ceilalți se minunau cum de încăpea atâta bere în ea care era el și care se minuna “eu cu cine votez?”. Toți rămăseseră minunați, mai ales că grataragiul le aducea din când în când câte o bere și 7 mici, două mari și două mici. Pentru a întregi atmosfera, am văzut un d-l Goe agitat, cu dințișorii abia mijiți și piciorușele certate între ele. Înghețata din cornet se plictisise de căldură și a plecat pe asfalt, cu ciocolata în jos spre a nu se murdări. S-a pus vitejește în genunchi și a început să o lingă. Am strigat un “nu” de s-au oprit actorii descumpăniți crezând că le era adresat. Ca să fiu sincer, jumătate de “nu” era pentru ei și jumătate pentru d-l Goe. Mamițica s-a uitat urât la mine, jumătate pentru întreruperea actorilor și apoi frumos, pentru copilus interruptus. Mi-a mulțumit din priviri galeșe rău, puțin mai târziu, pentru o altă faptă bună: două înghețate în două cornete. Era topită toată.
Și dacă n-ar fi fost, nu v-aș fi povestit.
Nebunia e din cauza caldurii, sunt sigura… in rest fostul pare “normal”
Fain scris Omule!
Dar a fost, și “La Trotuar” povestită/creată cu măiestria cu care ți-ai obișnuit si delectat peste ani vizitatorul blogului.
@ MaddyR Încerc cu tot dinadinsul cu care sunt înzestrat să aduc dispoziția cititorului pe podium. Cum constat acum, ești nouă pe aste meleaguri și ești bine venită. Am o presimțire că ești inteligentă și arăți a fată frumoasă. Plecăciuni pentru vizită
CristinaC Muțumiri pentru o nouă poposire.. Să ai parte de și mai multă iubire.
@omuldelamunte, Cum să reactionez la faptul că ai dat glas unor astfel presimțiri, altfel decât adăugând alte câteva impresii? Am revenit pentru încă o lectură a scrierii tale, căci din experiența lecturii postărilor anterioare, știu că am să descopăr ceva nou, ce am trecut cu vederea la prima lectură. Trebuie să îți spun că am fost delectată de iscusința compoziției tale, și de arta cu care ai creat cu cuvântul o peliculă care mă poartă pe urmele bicicletei tale prin București, făcându-mă să râvnesc la o înghețată în cornet, sau chiar două. Nu numai un gest gingaș te poate face să te topești. Același efect pot avea cuvintele bine ticluite și rostuite de un autor care neintenționat devine pictor sau chiar cineast. Este o calitate a scrisului tău pe care am descoperit-o când am poposit și la postări din anii trecuți mai demult sau mai de curând. Reușești să imortalizezi fapte și gesturi din lumea care te înconjoară, pe lângă care alții ar putea trece nepăsători.
@ MaddyR- Impresiile s-au format ținând bicicleta strunită de coarne. Astfel strunită, îți dă răgaz să gândești lumea ideală când un meteorit va cădea din nou în incinta stepei ruse și va crea un PIER Pătrat, deși rotund, cât un teren de golf fără apă. Clima se va răci și două înghețate cornetate se vor găsi pe toate pistele de aiurea. Lumea va fi mai bună pentru că dragostea ține seama numai de dorința de a fi iubit, fără să recurgă la plecări de 15 septembrie.
Nu lua seamă la elucubrații. E noapte și am jumătate de somn în minte și jumătate hai-hui.