May 3, 2025
Altra Cosa
Mi-a plăcut. Pe strada cu grătarele paralele cu Videanu, se plimba Bellacosa supravegheată de Iris care avea tot 8 ani. Își jurase să nu mai treacă cu bicicleta pe grătare paralele. O efectua perpendicular.
– Mamă, de o jumătate de oră te plimbi traversând strada. Ce înseamnă “perăpendicular”?
– Perpendicular este atunci când eu îl rog pe taică-tu să se ducă măcar la pâine și el îmi răspunde: “mi-e perpendicular”. Este un răspuns care dospește de incertitudini. Până la urmă, fac o mămăligă pentru că de cele mai multe ori nu se întoarce și mâncăm supa de baby carrot noi singure.
M-am pomenit în plimbarea mea paralelă cu perpendiculara.
– Mai bună să vă fie viața! Am auzit că se duce oare unde de nu mai vine?
– Domnule, mă îndeamnă să ghicesc în cuie de 18, care ar fi, după spusele lui, “ghicirea cueniformă” Se selectează un buchet de 21 cuie, se strâng în pumn și se lasă slobode ca la marocco. Cuiul care rămâne în picioare este cel care indică viitorul cueniform. Am încercat de câteva ori, dar tot el rămâne în picioare. Așa frumoasă cum sunt, nu mă alintă nimeni. Numai Iris, cea care-mi pudrează viața cu petale din te miri ce.
– Mamă, astăzi la școală, Alfonso, ăla frumosul care ne place nouă, m-a întrebat că eu de ce nu am copii. I-am răspuns că la mine n-a venit barza. Imi zice să încerc cu altă pasăre. Cu cocoșul, de exemplu. El a râs, dar eu nu înțeleg, mamă.
– Iris, am să-ți explic după ce scăpăm de nenea. Să vezi ce mi ți-i fac eu pe Alfonso de mi ți-l mai prind pe la noi prin curte! Se va strecura pe sub poarta culturii tale sociale un tăiței de luminiscență. Ah Iris, inocența inimii tale miroase cum ți-ai fi zvântat-o la soare și vânt. Proaspătă. La fel de cum aduc eu brațul de rufe din curte.
– Școlarii vin cu tot felul de șotii. Am să vă povestesc despre compunerea fostului meu coleg Randolin Aghiasmă în care, Zmeul îl va învedera pe Făt Frumos că “acolo unde îți vor sta capul, va sta și picioarele”. Am să vă mai spu…
– Dar este corect, domnule (avansasem deja la domn în ochii lui Iris) am citit și noi în clasă această poveste.
– Da Iris, este totuși ușurel invers. Picioarele nu stau niciodată la cap, deși sunt mulți oameni care gândesc cu ele, dar mai sunt și câteva acorduri gramaticale care decurg de la un cap întortocheat. Este frumos din partea ta că încerci să-l disculpi pe Randolin, cel care s-a strecurat cumva prin viață și a devenit senator. Tot el spunea că manifestă o abilitate neaoș românească. Găsește o frumusețe dintr-o primă și unică privire. Numai rușii au această virtute, dar ei nu vorbesc despre o femeie, ci despre o țară oarecare, chiar vecină de-ar fi.
– Alaltăieri eram cu tata. Venise și el pe acasă să soarbă o supă cremă de ciuperci bune. Aud o jelanie și sar ca arsă. Nu era țipenie de ființă vie. Doar tata. Imi spune că o bacterie de-a lui a mușcat dintr-un ardei iute foc. Așa fac bacteriile rele. Cele bune au ospăț aparte: căpșuni, cireșe, cozonac, caviar, clătite. Ce le face pe bacteriile rele să se înfrupte numai cu lucruri nocive: ardei iute, ciuperci necomestibile pentru supe cremă, scorțișoară, Cola Zero Zahăr?
Iris dădea să plece apostrofându-ne:
– Discuția s-a încins în politică. Eu mă plictisesc și mă duc acasă, poate am noroc să dau de tătâne-miu. Te las domnule, ca pază bună pentru primejdia de mama.
Dintr-o zvâcnire, se îndreaptă spre mamă-sa și o sărută cu țoc.
– Și Alfonso face la fel înainte de a pleca acasă. Sărută toate fetele cu țoc. Nu scapă una! Doar eu, deoarece pentru mine are și una cuminte. Doamna mereu îi zice: “hai Alfonso, du-te la casa ta că doar nu pleci în băjenie! Păstrează-ți un buchet și pentru mâine!”
Dintr-un imbold inerțial, se îndreaptă spre mine și-mi aruncă:
– Vai ce urât ești, eu care m-am obișnuit numai cu Alfonso al meu! În fine, hai să încerc și cu tine! Dar numai pe obraz, ia aminte că doar nu plec în băjenie.
Trebuie să discerni între bunătăți și restricții. Bunătățile vin când ți le cumperi, ți le dăruiește cineva sau ai un noroc. Dacă vezi o bucată de fier vechi plutind, asta-i restricția! Este o capcană prin decalibrare și ai de ales: ori stai în barca ta, ori intervine doctorul.
Bella era cu mult înainte. Șaua îi încetinea șoldurile special a fi înregistrate la azimut și orizont. Nu sunt familiarizat cu rolul albuminei în om, dar pe o scară interioară simțeam cum se emancipeză. O atinsesem pe una. Nirvana zicea c-o cheamă.
– Nu te mai uita atâta, sunt mișcările mele naturale! Așa am fost alcătuită. Treci tu în față ca să mă anunți când dai peste vreo gură de canal pluvial, cu gratii paralele cu Videanu. O să-ți fie o preocupare mult mai demnă. Am fost anul trecut la un hotel de 5 stele cu extra-all-inclusive. La ieșire de la masă, o doamnă de la Recepție îmi spune că nu am voie să ies cu mâncare din restaurant. Mă disculp: “Este doar o banană. Pentru lift.” Zice: “Credeți că la noi în Turcia liftul funcționează cu banane?” Eu mă rușinez: ” Nu doamnă, o mănânc singură în lift, ca să nu dau prilejul unor bărbați să zâmbească complice. Sunt pudibondă. Defect moștenit”. Sper să mă înțelegi mai târziu…
Bella s-a dus la pâine. Ne-am luat rămas bun. Diafane…
