Alivenci cu meşteşug
Se dădeau la kil, ON SALE
Amu, ce să zic, ne împopoţonăm şi noi decuseară, dup-o trebuşoară mai istovitoare de peste ziulica cât îi ea de lungă şi numai ce-o provoc pe Ilinca mea la scălâmbăieli aşa cum glăsuiau bunicii bunilor noştri când scorneau vorba între dânşii.
-Dacă tot se îngână seara cu ziua, Ilincă dragă, hai de-om aşterne de-o plăcintă cum o faci şi cum o dregi tu de la învăţămintele bunii tale şi de n-oi chiti-o cu abundenţă de caşcaval şi foi subţiri ca tiutiunul, apăi fie şi cum te-o sluji capul că eu am tare credinţă în judecata-ţi.
Se prinde Ilinca mea dragă în gioc, cum fac flăcăii ăi de abia mijiţi de sub fusta mumă-sii; şi unde nu mi-ţi întinde nişte foi de plăcintă câtu-i masa de lungă şi cu feleşteocul mi ţi le unge cu unt topit, din ăl galben ca păpuşoiul şi ademeneşte niscaiva caşcaval ras a se lăsa împrăştiat ciumafăi-ciumafăi, le învălătuceşte mai apoi într-o strachină cu burdihan şi le stinge cu o bărdacă de lapte din ăla groscior , de le rămâne mâţelor pe mustăţi când le scoboară într-însul. Binişor mai pe urmă, întinge ceva gălbenuş de ou pe deasupră-i, ca să-i dea crustă şi să-i facă cu ochiul meseanului. Meşteră Ilinca mea! Ştie ochioasa că m-oi vrednici să aduc o butelcă de vin din ăla rubiniu şi să-i degustăm licoarea la lumina unei lumânări. Da’ ce zic io una? O duzină, două, zece ! Dumnezeu ăl Mare pricepe a le număra! Nu în van am moşmondit io vreo două ceasuri în a le găsi lăcaşuri din care să străbată lumina şi să se abată toată asupra chipului de înger al vieţii mele: Ilinca.
-Să-mi trăieşti bădică!- se aude-un murmur atât de lipit de sufletul meu, glas de clopoţel în omăt pufulean. Iată incaltea şi zănateca din-trînsa:
- Cu mine, numai cu mine!
Pot a mă înciuda pe dânsa când grăieşte de mă ţine departe de ispită prin straiele sumare pe care le poartă cu precădere la astfel de dedulceli? N-aş avea pricini şi nici nu încape vorbă! Este toată o văpaie şi aci mi ţi-i zgâtie, aci mi ţi-i mieluşea, de nici nu mă pot decide cum s-o ţiu mai în frâu; când e zvârlugă când se aciue în braţele-mi înadins deschise numai pentru ea şi tot universul ei.
Plăcinta am meşteşugit-o cu răvaşe ce deopotrivă le-am compus prin cotloane de casă, ascunse de privirile celuilalt. Eu am aruncat o căutătură jalnică spre cer, să-mi deie Domnul o vorbă nedezlânată, care s-o puie sufleteşte jos pe Ilinca, să nu-mi iasă din înlănţuirea iubirii şi să n-o doboare neajunsurile vieţii câte ziulice o avea. Iată ce mi s-a proptit mie de suflet:
Vaşnic şi vârtos mi-am luat
Ista io-l numesc bărbat
Palidul răspuns din parte-mi, cocoloşit în plăcinta Ilincăi:
Îmi e dat să am catrinţă
Şi n-am altă trebuinţă.
Le-oi înşirui şi pe altele, dar nu mă încumet a plictisi urechile domniilor voastre cu catrene scălâmbăiate care întregesc jocul a doi copii proşti. A dat să mă sărute, dar eu m-am retras,iar în ăst timp, încă mă desfătam cu răvaşele ei. Numai ce aud:
-De stai cu blândeţea, că amu întorc foaia şi-oi vedea numai pocinoage prăvălite peste feţişoara asta a ta de băiat feciorelnic, ce mi-o faci tu cătră mine!
Am trecut la cele lumeşti. Am aprins lumina, am dat drumul la televizor şi Ilinca s-a aruncat asupra maşinii de cusut. Ea zrrrrr cu maşina, eu vuuu cu vuvuzelele. Ilinca nu se uită la meci, dar o obsedează numele a doi jucători: Rummenigge şi Şumudică. Îi pomeneşte singură în colţul ei şi se uită cu coada ochiului pe sub sprâncene. Dacă nu-i dau atenţie, unde nu mi ţi-i cântă în versuri prin toată casa, la probe în oglindă şi când caută încălţările cele mai potrivite. S-a dus naibii meciul!
