Jul 6, 2010
Posted by omuldelamunte on Jul 6, 2010 in Ale altora | 2 comments
Gaşca
150 de milioane de dolari, atat costa ridicarea unei cladiri de lux din Birmingham, cel de al doilea mare oras al Angliei. Aceeasi cladire ar fi trebuit sa reprezinte mandria orasului, anuntau constructorii, si totusi, lucrarile s-au oprit brusc. Motivul? O gasca canadiana, o specie protejata de lege, a depus trei oua chiar in mijlocul gramezilor de resturi din cladirea aflata in constructie…
Si asta nu este singura realizare a gastii respective. Un paznic a primit insarcinarea de a proteja pasarea 24 de ore din 24, de a veghea ca aceasta sa nu fie deranjata sau speriata de zgomotele lucrarilor, pana cand puii vor iesi din ou si pana cand vor pleca cu totii inapoi spre Canada.
“Gasca se afla in cladire de circa 3 saptamani si pare ca se simte foarte bine in mediul acesta, ceea ce reprezinta un mare ghinion pentru noi”, a declarat pentru The DailyMail unul dintre investitori. “Incercam sa respectam toate normele ecologice si nu vom face nimic pentru a nu deranja gasca, pana cand aceasta nu isi duce misiunea de mama la bun sfarsit. In tot acest timp, muncitorii vor lucra in liniste la alte parti ale cladirii, astfel incat sa nu pierdem bani. In plus, ni s-a spus ca este o ideea foarte proasta sa incercam sa mutam gasca in alta parte”, a adaugat acesta.
La noi, Meşterul Manole a rămas de legendă, dar el tot ce-a vrut a făcut.
Jul 6, 2010
Posted by omuldelamunte on Jul 6, 2010 in Primenirea gândurilor mele | 16 comments
Il y a un poisson sur le mileu a la campagne
La noi, drumurile trec prin inima satelor şi asta se pierde în negura timpului, de pe vremea când ni le-au făcut latinii. Mergem cu viteza legală prin sate, care se încăpăţâneză să se înşiruie şi să se ţină de mână ca autobuzele. Eu sunt atent la raţe şi biciclişti care fac opturi. De când se ştie conştientă de nedreptăţile din preajmă-i, Ilinca nu suportă băncile din faţa curţii ţăranilor. Sunt cu vedere la şosea, populate gata. Portul obligatoriu este o basma al cărui capăt se ţine în dinţi, cu o mână se strânge de celălalt capăt şi cu următoarea mână se bârfeşte. Că “Frosa-i ţiitoarea lu’ Fănică, că Marghioliţa are o fată la Bucureşti la IMGB la Sculărie, dar ştii şi tu ce poamă de sculă este, că Loczy, venit de pe alte coclauri, a dansat-o la chermeză pe Pintilica şi i-a pus mâna în văzul lumii, fă !”
Toate sunt ţăţisme înfierate de iubitul conducător. Cum să stai toată ziua, iar noaptea cu felinar şi să bââârfeşti ca şi cum mâine nu mai vine !? Dacă ar avea o drujbă, Ilinca a spus că ar tăia toate băncile, să vedem pe ce s-or mai aşeza ! Chiar mă întreb dacă ştiţi vreo drujbă cu silencer, pe care să n-o audă nici câinii. Eu să opresc maşina noaptea într-un sat şi Ilinca să taie bănci. Cu drujbă cu laser şi apoi să bifăm pe hartă satul ăsta. Vine şi următorul şi din nou hârşt-hârşt! Poate stârpim flagelul plictisului de muncă. De unde mi se păreau pitoreşti, Ilinca mi-a alterat viziunea asupra lor şi m-a îndârjit şi pe mine. Am intra în Istorie ca cei mai iscusiţi spărgători de bănci. Televiziunile s-ar înghesui să ne ia interviuri şi să nu ni le mai dea înapoi. Pe buzele tuturor ar fi ” ce frumoasă-i Ilinca asta tu şi ce dârz se ţine tovarăşul ei! Ai zice că sunt Bonnie & Clyde, cu deosebirea că au citit “Capitalul” de Marx şi se vede că preţuiesc munca, care aduce plus valoare, tu!”
Cum nu am găsit pe net o drujbă ca lumea, ne-am lăsat păgubiţi de-o plăcere ! Am oprit maşina în buricul satului, chiar lângă Căminul Cultural şi în văzul ţăranilor holbaţi, ne-am aşezat pe o bancă şi ne-am sărutat ca în filme, arătându-le neghiobilor la ce foloseşte banca de fapt. ” Fă Leano, ăştia e actori! Ăştia face pe bancă ce bârfim noi, fă!” La scurt timp, ca împinşi de arcuri de saltea, am sărit de pe bancă şi am început să spăl maşina cu apa din fântână. Era ca după un safari prin mlaştina cu porci domestici. Ilinca îmi arăta pe unde să mai dau cu peria şi cu mâna aia cu cireşelele făcea gesturi urmate de indicaţii verbale “aici, aici, ţâc, ţâc şi …gataaa!” N-am văzut atâţia ţărani înmărmuriţi decât la OTV. Cum poate o fâţă cu rochie largă de la piept în jos, dar scurtă de se vedea Primăria, să mânuiască un flăcău destoinic, ca acţionat de joystick!? A venit un nene la mine, săltăreţ ca în animate şi mi-a propus: “uite ce ceapă frumoasă am. Ca nevasta matale!”. Ilinca a mai primit complimente, dar comparată cu o ceapă,niciodată! Eu am înţeles metafora ţăranului care vroia să-şi ridice ceapa la superlativul relativ, dar Ilinca a înlemnit la leguma asta. L-am dojenit pe ţăran, care ar fi fost în stare să mă compare şi pe mine cu Einstein. Mi-ar fi plăcut? Păi, sigur că da! Şi unde nu mi ţi l-a luat nevastă-sa la trei păzeşti:
- Cum mă morcov stricat, cum mă o faci tu pe domnişoara ceapă, hă? Tu nu te uiţi la tine, că n-am mai văzut morcov decât în grădină, mă netotule mă?
Mi-a fost milă de el, mai ales că ne-a invitat în grădină, la cireşul lui. Văzându-mă cu pantaloni ivoire, tot el mi-a spus:
- Tinere, ascultă la mine, când oi fi bătrân şi ţi-oi cumpăra ţoale pe care să le admire un tânăr, atunci să ştii că ai gusturi tâmpite! Uite aici şi nişte păstăi de fasole bună, fără aţe, d’aia crescută pe araci, nu fasole ostăşească, care se târăşte pe jos, hrana râmelor.
Pe mine m-a îmbunat, iar Ilinca s-a urcat în pom şi toţi bărbaţii se uitau la cireşe de parcă era prima oară când vedeau fructul oprit. Aşa cum femeile nu ştiu a bea cu sticla şi ţăranii, aidoma, nu intuiesc adevăratul rol al băncii. Am plecat lin să nu stârnim colbul, nu prea convinşi că au înţeles mesajul. Poate va trebui să repetăm scena în toate satele patriei, sau să facem un clip şi să-l suim pe YouTube ca să-l vadă tot ţăranul. Poate glia ar fi arată toată, nu Vasile da, ceilalţi “să ne-o are Statu’!”.
