B1
Un segment din latura de est
Când eşti pe malul unei piscine, în plină caniculă, ai imboldul de a te arunca în apa rece, dacă n-o fac alţii înaintea ta. Mai popular spus, să te îmbrâncească cu tot cu farfuria de tort în mână. Se instaurase regula asta la piscina unde am fost invitaţi, adică erau împingători profesionişti care nu făceau altceva decât aşteptau vreun curios care se avânta pe mal ba să vadă cum e apa, ba fiind strigaţi de cei care erau deja în piscină şi o păţiseră. Domide şi Matei erau chipurile preocupaţi de fizica cuantică şi citeau chiar pe o buturugă, la umbră, astfel de cărţi. La o privire mai atentă, acestea erau ţinute invers, dar rolul lor era clar stabilit: îmbrânceala neofitului. Cei care erau surprinşi aveau necondiţionat ori un pahar ori o farfurie în mână. Ca în reciful de corali, pe fundul piscinei erau ceşti de cafea, pahare de whisky, iar frişca de la prăjituri plutea în gaşcă, formând pâlcuri-pâlcuri.
Denisa a venit mai târziu un pic. Drumul, pe o porţiune de câteva sute de metri, era prin pădure şi foarte îngust; de câte ori se avânta cu Hummerul ei, apăi tot venea câte un mârlan cu Dacia lui din sens opus şi avea prioritate conform semnului. A dat de câteva ori înapoi, până s-a plictisit şi l-a chemat pe Domide să oprească dracu’ circulaţia din sens opus şi să poată veni şi ea la petrecere. Cum să vii tu fată singură, în ultimul an la Psihologie, cu ditamai Hummerul cu turelă şi ţeavă de calibrul 150 mm? Noroc că sărbătoritul are o curte mare şi Domide i-a putut parca namila printre celelalte maşini. Arăta ca banchiza printre pet-uri. Primul lucru pe care l-a făcut Denisa a fost să-şi ia un suc şi să vină pe marginea piscinei să ne salute. Chiar dacă Domide încă mai parca la Hummer, Matei nu s-a sfiit să lase cartea de fizică cuantică şi s-o împingă pe Denisa în piscină pentru a ne saluta mai de aproape. Cu ocazia asta am aflat că Denisa nu purta chiloţei şi că ceasul nu era antiacvatic. Mărturisesc că ceasul nu prea mă interesa.
Grătarul adia un alizeu de friptură şi ca la un semn, mânaţi de miros, s-a ieşit din piscină şi ne-am găsit o ocupaţie. Gazda a dat instrucţiuini să se golească piscina , să se culeagă tot , să fie spălată la fund şi să se introducă apă proaspătă pentru o gură de clor de după masă. Ne-am trezit cu o surpriză: a cântat Patricia Kaas. Vă spun eu că a prins-o vârsta de care tot fugea. Oaspeţi şi scorţoşi cu multe aere, dar şi oameni.
Răsăritul de soare ne-a prins îmbrăţişaţi în iarbă. Nu toţi. Unii cântau ” Monsieur chante le blues” pentru că Madmoiselle plecase deja. Bucata asta se cântă de către domni cu sticla în mână, pe care-i aşteptau şoferii să-i ducă de aici. O vilă a cărei construcţie fusese abandonată, era plină de sute de cuiburi de rândunele. Ele ( sau ei?) zburau planat, cu viteză peste limita legală, adunau insecte şi se întorceau la nişte cioculeţe care ţipau de foame în cuib. Pe mine asta m-a mişcat. Cuiburile erau identice şi lipite între ele, calcan în calcan. Cum de ştiau ele pe ce stradă este cuibul lor şi dacă nu cumva hrănesc alţi pui? Probabil că aveau ele o numerotare Cuibul A1, B1 şi tot aşa… Un singur cuib era mai mare, mai răsărit şi care distona cu celelalte. Era cuibul B complex. În el statea o rândunea matură, iar celelalte rândunele, înainte de a se duce la puii lor, îi aduceau lui, probabil chiar starostele aşezării, insecte pe care nici nu pridedea să le înghită şi mai punea deoparte din când în când, aşa ca nişte conturi în Elveţia. Dacă şi animalele, care au apărut cu mult înaintea noastră, procedează într-un astfel de mod, de ce să mă mir eu că în 600.000 de ani omul nu a putut să se debaraseze de conturi în Elveţia.
Ilinca m-a întrebat la ce mă gândeam. I-am povestit ce gândesc eu despre rândunele şi omenire, o paralelă filozofică fără a fi dur cu rânduneaua, doar cu semenii.
- Thinky- aşa-mi spune ea când filozofez existenţial- dar dacă în B complex stă o ea-rândunea, care este Miss Univers pentru rânduneii toţi şi atunci ei se întrec în daruri insectivore, care în limbaj rândunesc înseamnă brăţări, rochiţa rândunicii, poşete, conduri, parfumuri şi tot ce imi mai cumperi tu mie ?
Are dreptate ! Ilinca este pentru mine Miss Universul meu; şi eu mai fac rondouri şi mă fac luntre şi punte să nu-i lipsească nimic, deşi sunt purtătorul unui virus de iubire pe care dacă încerci să-l ştergi, se prăjeşte memoria, se fleşcăie hardul şi pas de te mai foloseşte de el! Lăsat în apele lui, virusul se dezvoltă, ocupă tot şi nu mai suferi oricâte sirene ţi-ar picura tinctură de tentaţii în auz şi văz, îndeosebi.
