Tnuva slim

 

Îmi place tare reclama asta. Aş consuma toată ziua “Tnuva slim”, iar rochia navy are o talie de-aş ţine-o tot într-o dănţuială lentă.

Ştafeta 1

Mătasea ei

Încep leapşa mea cu o întrebare adresată unor tontuţe care extrag bilete de papagal la concursurile de frumuseţe din acest Univers:

1) Dacă ar sta în puterea ta să faci o lume mai bună, ce-ai întreprinde?

În primul rând, Miss Ukraina n-ar înţelege întrebarea şi ar cere să mai extragă un bilet pentru nota 5. În schimb, eu fiind în juriu, aş răspunde în locul ei, spunându-i că voi analiza situaţia hors-concurs cu ea, într-o mică sală de conferinţe, pe laptopul meu şi pe muzica mea. Ca să fac o lume mai bună, ar trebui să strâng toate bunele de pe întinsul continentelor locuite, să le aliniez şi să le dau bunilor şi bravilor mei bărbaţi, care să le apere de nebunii detonatori de cămine. La mângâierea tâmplelor cu ambele mâini, numai cuplurilor predestinate o să le răsune “Marşul Nupţial”, la ceilalţi, o să le răsune Florin Salam şi-un ţambal c-o coardă lipsă. De unde să ştie Miss Ukraina subtilităţile astea fără nişte lecţii de conduită la linia gri de demarcaţie între lege şi tocmeală?

2) Dacă ar fi să te împăunezi cu cineva la o serată, cu cine te-ai împopoţona?

Charlize Theron? Neah! E prea frumoasă pentru gustul meu. Am eu pe cineva, dar nu i-aş spune pentru că s-ar împopoţona ea cu mine şi eu aş rămâne de păun. La cât sunt de timid aş vărsa intenţionat şampania  pe rochia ei ca s-o uscăm la mine acasă. Şi cu icrele negre mi-ar merge, dar ălea ies mai greu şi ar trebui să stea câteva zile la uscat, numai în corset. Copcile sunt un dezmăţ înfrânt la intrarea în sclavia lor, dar odată dezlănţuite, nu mai rămân decăt două veşminte râvnite deopotrivă de “Impărat şi Proletar” cu tot cu Eminescu.

3) Neonul este gaz sau tub?

Dacă era tub n-ar fi încăput în Tabelul periodic al lui Mendeleev, paradoxal însă, la mine-i tub şi se arde mereu, deşi mi-au garantat că-i gaz inert, cel mai inert după gazul care-mi vine mie de la ruşi. Este primul în Tabelul meu de cumpărături, spre disperarea Ilincăi care bănuieşte că eu îl ard, folosindu-l intensiv spre a vă scrie noaptea, vouă, iubitelor mele cititori.

4) Ai colecţionat vreodată timbre?

Când mi s-a întâmplat să fiu mic, i-am scris odată Elenei din Troia. Eram convins că trăieşte kala efharisto (bine mersi), doar ce-o văzusem în film, numai că grecii mi-au redirijat scrisoarea la Moş Crăciun şi am primit un clasor cu timbre. Am avut şi-un timbru cap de bou. Era decupat dintr-o poză cu prietenul lui Tataie care-l târa mereu la bodegă. Clasorul l-am completat cu timbre pe serii, colonii, ţări şi când a fost gata, l-am dat la schimb pe un vaporaş cu elice. Acesta a rămas înţepenit în mijlocul eleşteului, în mătasea broaştei şi din mai multe pietre, una l-a nimerit, ocazie cu care am aflat că nu era submarin deloc. M-am întors acasă fără clasor, fără vaporaş şi fără prăjituri o săptămână. De atunci, m-am ales cu o frustrare: aş mânca baclavale în dracii ăi mari, numai că dracii mici sunt mulţi şi puternici.

5) Cine deţine telecomanda?

Eu. Când Ilinca nu-i acasă. Telenovelele sud-americane au mereu ca tartor al stupidităţii un individ care se maimuţăreşte şi ţine mâinile ca în “Lacul lebedelor”, mai concret, ca lebăda din dreapta. Personajul principal vorbeşte singur, tare şi apăsat, dar nu e vocea lui, e gândul care-l răscoleşte ” cum după o sticlă de tequila, a ieşit o fată aşa frumoasă, tocmai cu proprietara moşiei?”. Telenovelele sunt bune la gătit, în bucătărie, pentru că dacă dă oala în foc, până curăţă Ilinca, aia de pe ecran rămâne embarazada şi tot se înţelege cum.  Din acest motiv, mi-am cumpărat un televizor numai cu muzică şi nu stă în bucătărie, dar stă pe masa din grădină şi face karaoke cu mine.

6) Ştii numele celor 7 pitici?

Piticii nu  m-au pasionat nici în grădina castelelor cu turnuleţe. Mai mult mi-au atras atenţia Albele ca Zăpezile. Am încercat întotdeauna să le extrag merele cu un sărut şi în majoritatea cazurilor erau mere tinere, pârguite, la o întindere de braţ faţă de dorinţa mea. Hai ho, hai ho şi uite aşa străbăteam poteci pe calul meu şi pe muzica mea.

Este târziu în dimineaţă, dar mâine sper să continui. Până atunci, cine vrea, poate lua leapşa aşa.