search
top


Un deliciu

Chior Douglas ( vezi aici: http://blog.digitalreviews.ro/?p=140 ) avea el tainele lui pe care nu le împărtăşea decât dacă-i suflai la oral, la extemporal, la teză. Ăsta nu trăia decât din suflat. Dacă se putea, şi la Sport ar fi vrut să-i suflu… Era plin de surprize şi pe mine  mă încânta vivacitatea lui, de aia şi eram mereu prin prejmă-i.  Neastâmpărul meu se unea cu al lui ,strivind orgolii  accidental ivite, ale vreunei beizadea sadea. Erau şi câţiva  “te spun lu’ tata” ,dar şi albinuţe muncitoare care se încărcau de polen şi de doamne ajută, vărsându-l conştiincios la sfârşit de trimestru, pentru o notă.  Dacă erai sârguincios şi adunai polen, erai notat cu lacrimi de fericire pentru mama, Mamae,vecina… Profu’ de Istorie nu se dezminţea. Avea el câţiva clienţi cu aură de parapon, care se iţea până şi de sub căciulă. Invariabil,pe carnetul de note le scria: ” Doamnă şi Domnule, fiul dv. este un bou”. Era politicos. Nu poţi transmite un astfel de mesaj în cuvinte triviale ca “oligofren”, pentru că risca mult ca unii părinţi să zică că-i de bine şi să pupe obrajii mândrului oligofren.

“Te spun lu’ tata” aveau mereu note bune pentru că toţi profii, parcă erau proşti în grup,  lăsau beizadelele în muţenia lor şi-i ascultau numai pe taţi.

Chior mai avea un defect. Uita mai tot timpul.  Dacă-i ceream sania înapoi,zicea:

-Care sanie? Păi nu ţi-am dat-o?

Aceeaşi reacţie dacă-i ceream înapoi undiţa,mingea,pe soră-sa(mi-o lua seara). Am hotărât să-i spun un banc de fiecare dată când îi dădeam sau returnam ceva.

-Chior, când îmi dai clasorul înapoi?

-Păi mi-ai dat tu clasorul tău? Când?

-Băi,eşti prost? Atunci când ţi-am zis bancul cu veveriţa.

-Care banc cu veveriţa?

-Aia mă…cu nucile…cu pantalonii…

-Nu-l ştiu. Mai zi-l o dată!

Uite aşa,prin mine, Chior ştia o mulţime de bancuri. Tot ce aveam eu de făcut era de-o simplitate evidentă. I le mai spuneam o dată.

În ziua aceea,pentru că-mi spărsese mingea la impactul cu geamul vecinei, Chior s-a  îmbunat într-atât încât mi-a promis un deliciu. M-a dus la hotelul căruia i se spunea “Iobagul”. Nu avea ăsta nicio stea, nicio margaretă. Dacă  ar fi fost ca eu să-l clasific şi să-i acord o altă plantă, i-aş fi dat  1/2 de “aia ţigăncii”.

Intrarea secretă a lui Chior era pe la uşa de “APROVIZIONARE MARFĂ”, după care,prin pipăite, dădeai de scara spre etaj.  La camera 13 era practicată o gaură in tăblia de la uşă. Cu ochii lui,Chior se putea uita pe gaură fară să închidă un ochi,pe când eu,ca să văd  2D şi Dolby Surround, mi-ar fi trebuit două găuri. Prima oară s-a uitat deci, Chior. Era gazdă. L-am scos din deliciu după 23 de minute. Era rândul meu. Din prima, n-am înţeles acel du-te-vino, ca mai apoi să disting un el cu chelie şi burta aferentă şi o ea cu nişte buci cât suprafaţa vitrată a Casei Albe. Dizgraţios!

Băieţii au o predilecţie pentru glume tâmpite. Dacă unuia i se fura gustarea din ghiozdan, hăhăiam magăreşte cu vocile alea în schimbare. Dacă vreun ochelarist avea de executat o piedică şi  sonda cu dosul o baltă de noroi,era gluma zilei.  Fetele între ele, au ori “mpu-mpu,tu” ori ” dă-o-n spume p’aia!”. Cer senin sau cod roşu…

Deşi fară asistenţă, Chior a avut el chef de-o glumă de retardat. M-a împins cu capul în uşă. Probabil că mi-a atins centrul de orientare turistică,  întrucât eu am luat-o spre capătul coridorului, care ducea niciunde. Chior,versat în acest deliciu, s-a repezit înspre scări. Moş Tăgârţă s-a iţit în tocul uşii, s-a uitat înspre mine care mă legam la şireturi şi a pornit-o ca egretele înspre ţinta mişcătoare, Chior. Era gol şi în starea aia care ti-o dă numai femeia în cele mai multe din cazuri.  Eu o pornisem agale spre scări, când apare Moş Tăgârţă gâfâind. Ori se lovise de balustradă, ori suferise o traumă psihică, că nu mai era  cu El Duro treaz.  Când ne-am încrucişat,eu studiam ca la vernisaj, un tablou tematic în care el,cu mânecile suflecate, ţine o seceră şi ea cu buzele ţuguiate ţine un ciocan, cu celaltă mână. Când eram mare, am înţeles simbolistica ciocanului, dar secera, face-mă una cu pământul, du-mă la veterinar dacă vrei, dar să nu-mi iei niciodată dragostea…

Scăpasem întreg. La trup, că la minte…

L-am găsit pe Chior printre blocuri, cu mustrări de conştiinţă  şiroind râuri-râuri, ramuri-ramuri. L-am pipăit căutându-l de “echinoze “. Nu avea!  El, cu mine a fost mai îngăduitor. A rugat-o pe soră-sa să mă pipăie. Mi-a prins bine un trup mic, cald, plin de compasiune şi mai ales, SUBŢIRE.  Deliciu de trufă….

PS  Viteza luminii fiind superioară vitezei sunetului, mulţi oameni strălucesc până a deschide gura.  LAO TSEU

Leave a Reply

CommentLuv badge

top
%d bloggers like this: