Castora

Oare unde mi-am pus puii?

Poate fi depistată chiar lângă tine, în birou, dacă are noroc. Şi are… Natură generoasă, blândă, plină de linii armonice, se oferă să-ţi facă şi azi o cafea, iar tu, neîndemânatic cum te ştim, pui nişte sare în loc de zahăr. La cât este de perseverentă ar fi gata să găsească procedura de a înlocui prin cristalizare organoleptică sarea cu zahărul. Până nu-i iei uşor, cu tot cu mână, cana cu pricina şi o ierţi din ochi pentru afecţiunea exacerbată şi chimia ce s-a născut în creuzetul ei încă din august trecut, ea nu lasă să se întrevadă niciun semn că ar renunţa la idee sau la tine. Se simte cauza morală a mâinii tale drepte care, în loc să fie pe mouse, bâjbâie după sare cu ochii pieriţi la decorul ce se desenează ca o mandolină pe un perete auster de birou cu schema de ieşire în caz de incendiu şi o lozincă înrămată: “Poate dă Dumnezeu ca munca să înnobileze odată şi odată”. Când vine şeful, o scoatem de acolo. El este deja baron local. Are un local cu bară, muzică şi buddygarduri.

Întotdeauna are vorbe plăcute doar pentru tine, le trimite peste birouri, peste monitoare, sunt îndemnuri la muncă ce-i drept, dar atmosfera este mereu ademenitoare şi de n-ar fi colegii, ai lăsa-o naibii de înnobilare la rece şi ţi-ai petrece privirea peste fruntea ei bombată şi ochii ca două display-uri super AMOLED. Iubeşte cu disperare animalele de casă, iar când pregăteşte un dulce, dacă te afli pe lângă şi mori de pofte, îţi aranjează două pişcoturi cu semi-nuci pe o farfurioară şi o cană cu lapte, să creşti mai mare şi mintos, maică. Peste toate astea, mai capeţi şi un sfat gustos: ” nu te mai uita cu atâta însufleţire pasionată în direcţia mea ca să concluzioneze colegii că, cine ştie, om fi cumva acelaşi pachebot legat cumva la aceeaşi ancoră! În fond, eşti acum în garsoniera mea doar pentru a supune la teste de anduranţă pişcotul, mânile şi botul. Nu te amăgi în van cu ideea arderii unor trepte conform legilor din natură, pentru că mai avem 5 ani de derulat imagini până a stabili diapozitivul final sub care ne vom prezenta cunsocuţilor şi deţinătorilor noştri legali, părinţii! Eşti la clasa pregătitoare, fiule…”

Specialităţile culinare sunt fără andivă. Nu-i place nici dacă o tai în bucăţele. Tu, ce mai mânânci, doar seara, pe furiş. Iei un dop plin de ulei de măsline asezonat cu doua picături de soya sauce, îl plimbi ca un somelier versat ca să aburească papilele gustative care ar putea să-ţi aducă aminte că greaţa face parte din ceea ce simte o femeie cu prunc, deschizi frigiderul şi muşti cu cranţ din andivă. Senzaţia de a muşca pe ascuns din fructul interzis, la lumina plăpândului bec de frigider, este nemărginită şi se compară doar cu senzaţia de a fi muşcat în joacă de ce vrei tu: de lob, de nas, de buze. Doar mărimea semnalului suspinului îi va da scala intensităţii măsurată în decibeli de ea, nu de ascultători, să ne înţelegem!

Cucereşte multe inimi încă de la început şi prima victimă va fi mama soacră care îşi va şti băieţelul la adăpost pe mâinile unei astfel de gospodine valoroase şi cu simţul măsurii în toate, inclusiv în ceea ce te priveşte direct şi la obiect. Cu greu nu refuză o vânzătoare care-i propune să cumpere ambele rochii sau un bijutier care-i trimite acasă cerceii comandaţi. Ai s-o vezi la mare intrând în apa rece până la genunchi şi când un val se prefigurează unduind, ca şi ea, se va întoarce instinctiv în profil, mâna dreaptă cu degetele răsfirate graţios la nivelul genunchilor, mâna stângă la nivelul pieptului arătat generos soarelui şi un “au” cu arie largă de acoperire. Vine la tine plângând că i-a luat valul verigheta şi o jumătate din bărbaţii de pe plajă caută verigheta fetii, iar cealaltă jumătate sunt de acord cu tine c-o vei lua tu de nevastă, deşi, la cum arată, te-ar cam invidia, ce să mai zic şi eu?

Totuşi, să-i dăm Cezarei ultimul cuvânt! Te va refuza cu atâta gentileţe când o rogi să nu-şi taie niciodată unghiile drept ci să urmeze linia natural rotundă a bazei unghiei de unde răsar cuticulele, să nu-şi acopere cu părul fruntea înaltă şi bombată, să nu poarte niciodată balerini care arată ca nişte pantofi eleganţi al căror toc a intrat până la brâu în asfaltul în topire, te va refuza spuneam, încât să ţi să pară că eşti un dictator venit în vizită într-o ţară cu îndelungi state în arta democraţiei. Întreaga ei splendoare se dzvăluie în câteva veri înşiruite, când râsul ei de astă-vară nu va plânge peste nouă luni decât de fericire.

Este o fire solitară, de multe ori, care îndrăgeşte plimbările cu maşina noaptea, când semafoarele parcă nu mai sunt aşa de leneşe şi când stropitorile străzii îşi opresc cu reverenţă plasa picăturilor pentru a-i face cale liberă maiestuoasei regine a nopţii. Gâza de pe parbriz n-o deranjează, ba chiar se bucură că este noapte şi îi poate urmări nestingherită traseul , în fond, toţi trebuie să trăiască, inclusiv un ticălos ca tine care ar trebui să stai măcar în portbagaj ca s-o aperi  de tentaţia unui eventual boutique non-stop. Tu trebuie să fii non-stopul ei!