Cuiul lui Pepelea

Cu ochii mei verzi privesc zarea şi iubirea-mi întinsă ca marea

Pe ce criterii s-or alege ziaristele nu ştiu să vă spun, dar sunt unele suprapuse exact preferinţelor mele: superbe, cu părul lung şi strâns în părţi acolo după urechi, ochii mari şi readable din profil, fruntea înaltă, liberă de păr şi buzele perfect arcuite. Astăzi, ca un dar din partea unei reviste, mi-a bătut în poartă o astfel de creatură cu nişte calităţi în plus faţă de cele descrise mai sus. Cu capul descoperit, cum stă bine unei tinere inconştiente şi cu o pufoaică lungă, matlasată, umplută cu puf de pinguini abia născuţi, avea talia atât de sugrumată încât e posibil să-mi  fi căzut în braţe la următorii doi paşi. Nu mai ţin minte. După mine, eu aş fi strâns-o şi mai mult, mai ales că eram cu braţele întinse urându-i bun venit. Până a intra în casă, aveam de străbătut o alee de 200 m. A început să vorbească cu pauze dese de o miime de secundă. O cheamă Angela, este din Iaşi, mama ei este la fel de frumoasă, are un frate chirurg la Geneva şi o pisică Ragdoll a cărei poză mi-a arătat-o pe gerul de pe alee.

Locuieşte în capitală de 4 ani şi nu-i plac: ceainăria “Ceai la Cotroceni”, statul la rând la casieriile de la Mall, boii de la bicicletă, ploştile de lemn cu desene artizanale cu cui înroşit, penele de cauciuc (apropo, are una şi mă roagă s-o ajut la plecare), caloriferele încinse pentru că îi deteriorează danteluţa dessourilor.

Pe lângă casă, trotuarul se îngustează şi tot vorbind, a luat-o înainte. Se uita galeş înapoi aşteptând confirmarea că era pe drumul cel bun. Eu mă uitam galeş înainte. Abia când am ajuns în casă am apucat să-i spun bună ziua în timp ce am dezbrăcat-o până unde îmi era permis: la rochie. Aceasta era mai scurtă decât una de vară şi dezvelea ceva ce eu intuisem încă de la poartă. Rochia era verde uni, mulată pe corp şi cred că era luată direct de pe alt manechin. Avea pe deasupra un jerseu galben, fără nasturi, spre a-i lăsa libere mişcările, dar şi aprecierile mele.  Angela s-a aşezat pe un taburel special conceput sub cuier şi dintr-o sacoşă de plastic a scos o pereche de pantofi cu toc cui. Din priviri, m-a rugat s-o ajut să-şi scoată cizmele, dar perspectiva era atât de deschisă şi provocatoare încât am motivat că mă duc să-i aduc o dulceaţă, chiar acolo, sub cuier. A apărut Ilinca şi uitându-se în ochii ei, mi-a făcut cu ochiul, apoi din spatele ei, cu pumnul. Strâns, sus, însoţit de un scos de limbă.

Angela era dezorientată şi am fost nevoit să o ghidez de talie spre uşa livingului. Am întrebat-o dacă vrea o cafea. Vrea cafea. Zahăr? Fără…Asta spune multe. A apucat 4 ani de zahăr raţionalizat. De fapt, nu mi-a spus vârsta, dar am ochiul format. O ghicesc după unghii. Ştiu câţi ani n-a spălat vase la mama acasă. Mă uitam fără să vreau la pantofii cu toc. Am întrebat-o:

– Ce semnificaţia are expresia “cuiul lui Pepelea”?

Angela – într-una din snoavele lui Vasile Alecsandri, Pepelea i-a vândut lui Arvinte o casă, dar şi-a păstrat un cui pentru căciula lui, într-una din odăi, pentru a avea motiv să vină când pofteşte. De atunci, acest cui reprezintă un motiv pueril şi închipuit pentru ca cineva să se afle inoportun în treburile altora. În zilele noastre, Arvinte nu ar putea vinde casa fără o declaraţie a lui Pepelea, în faţa unui notar public, precum că ar ceda dreptul de folosinţă al cuiului în favoarea virtualului cumpărător. În termeni juridici se numeşte “cuiufruct”.

– Domnişoară, ce culoare preferaţi?

A- Vă rog să-mi spuneţi “tu”. Pot să vă spun că…

– Te rog să-mi spui “tu”.

Tu A- Pot să-ţi spun că nu pot să sufăr culoarele 7 şi 8 de pe pista de atletism. Sunt cele mai lungi. Au 47 şi respectiv 55 m mai mult decât culoarul 1.  Am participat la ştafete. Ştiu cum este lucrul în echipă: schimbul unu este cea mai leneşă, schimbul doi se gândeşte la sărutul de azi-noapte, schimbul trei se împiedică şi loveşte invariabil un fotograf, iar schimbul patru trebuie să recupereze stângăciile toantelor. Iniţial, eu am fost schimbul doi, dar după ce m-a părăsit şi s-a încurcat cu una de la gimnastică artistică, am tras tare şi am ajuns schimbul trei. Fotograful mi-a fost logodnic cam 14 luni, după care, schimbul doi a dat peste el şi au acum unul mic pe care-l schimbă cu schimbul.

Tu Eu- Bun, am aflat ce băieţi ţi-au plăcut, dar ai pe cineva pe care să-l urăşti?

Tu A- Păi, pe ăştia doi, pentru că prea erau frumoşi şi deştepţi şi unde mai găsesc eu unul ca tine care eşti luat?

Noroc că Ilinca, la discuţii pe teme sportive, se plictiseşte şi ne-a lăsat singuri pentru 8 secunde.

Tu Eu- Ce planuri de viitor ţi-ai propus să le realizezi şi ce nu?

Tu A- Mi-am propus să mă ajuţi să schimb roata la maşină şi nu realizez cum ai putea să spui nu.

Am condus-o până la poartă şi sub privirile celor două, am pus cricul şi am îngheţat schimbând o anvelopă de vară până la prima vulcanizare. Cu trei anvelope de iarnă şi una de vară, Angela a plecat într-o rână, Ilinca ţinându-mă de ambele mâini ca să nu le flutur.

N-am înţeles de ce a ţinut neapărat Angela ca să-mi ia acest interviu, dar voi afla, pentru că şi-a uitat sacoşa cu pantofi cu tocul cuiul lui Pepelea. Trebuie să mă duc la notariat cu ea.