Oh Cerule, de-aş avea un periscop, să stau într-un sertar, s-o pot urmări pe Ilinca când este singură şi face nişte mutriţe care musai ar trebui publicate în sufletul meu, cu litere în relief, 3D, pe care să le simt ca mă incomodează înduioşetor, într-un fel ce-mi aduce aminte de cum mă trezeşte ea dimineaţa, cu fondanta buzelor şi veşnicul “Bobby ‘coală-te !”.
Ştiu că dimineaţa nu-i place să vadă vreo ţipenie de fiinţă şi eu cobor primul în bucătărie ca să eliberez terenul de vasele din maşina de spălat, să scot pâinea caldă din altă maşină, să pornesc altă maşina din garaj, vara pe aer condiţionat, iarna pe radiant, să pornesc filtrul de cafea, să instalez storcătorul de fructe, să apăs pedala prăjitorului de pâine. Unii mănâncă pâine caldă, alţii- eu- o mănâncă prăjită. Sparg câteva nuci şi-i aduc borcanul cu miere de rapiţă. De când i-am spus că rapiţa se cultivă spre a fi transformată în bio-combustibil, numai din asta mănâncă. Pentru demaraj. Când totul este pregătit şi cu mine încă buimac, sun clopoţelul şi apare regina mea dichisită până la detaliu. De câte ori deschid cutia sufletului, Ilinca ţâşneşte ca o păpuşă, cu rochia călcată şi decoltată, cu machiajul impecabil, cu cerceii în ton cu ochii. Urmează complimentul şi abia atunci eu am voie să plec în bucătăria mea, ca ea să poată să-şi limpezească gândurile, dacă astăzi cumva, poate a mă iubi mai puţin decât mâine. Numai la prânz şi seara mâncăm în bucătăria noastră.
Ilinca nu vrea ea cafea la filtru, acasă. I-am pus într-o cratiţă nisip şi-şi moşmondeşte în ibric, cantitaţile de apă şi cafea. Degeaba i-am spus că Mamae avea o cratiţă identică, cu nisip, pentru pisicile ei. N-am putut s-o cotesc pe Ilinca din pornirile ei! Îmi zice că ea nu mă crede că-i acelaşi nisip. Ăsta-i un siliciu de înaltă puritate din care se fac diamantele artificiale, pe când cel de la Mamae este de la demolări. N-are cum!
Ieri, contrar obiceiului, am sunat clopoţelul şi m-am ascuns după un morman de vase nespălate. Ha, na că nu m-aţi prins pentru că aşa ceva este de neconceput dimineaţa în bucătărie ! În fine, m-am ascuns şi eram setat pe “mute”. Ilinca a intrat şi a deschis uşa dulapului din perete unde-şi ţine cana de cafea cu ” eu, bossa”. Am mai surprins-o de câteva ori aplecându-se după ceva dimineaţa, dar abia acum am lămurit care-i misterul. Ţine acolo în dulap o “ciumpercuţă” de plastic desprinsă dintr-o jucărie dragă ei. Din unghiul meu ascuns, am văzut o mutriţă care a scos limba şi a tras o înjurătură, nu birjărească, dar ceva cu “mama lu’ naiba” tot s-a auzit. Drăciul ăla nu poate să stea decât în acel dulap şi numai într-un echilibru precar, fiind în perfectă consonanţă cu legea gravitaţiei. “Ciumpercuţa” este culeasă în fiecare dimineaţă şi se zice că face parte din aerobic, dat fiind faptul că Ilinca o aleargă pe sub masă, pe sub calorifer, pe sub orice o poate piti “mama lu’ naiba” mai bine. Am ieşit din ascunzătoare, am speriat-o şi am realizat ce noroc am avut că la cursurile de autoapărare, pe Ilinca nu au învăţat-o să lovească cu ibricul. În caz contrar, într-o clipită, din dragostea vieţii ei aş fi devenit boschetarul care smulge lănţişoare.
In bucătăria mea, la televizor, se dă câte un accident pe zi: se majoreazîă TVA, se micşorează CP ( ce primeşti) şi se majorează CD (ce dai) şi tot aşa. Îl închid şi brusc îmi vine o iluminare de ce mă căznesc eu să scriu cu diacritice. Am fost într-o zi la gară să ridic un colet: un director de fabrică din provincie cu business în parohia mea. Fiind cam frumuşel, are şi o ibovnică aici în Bucureşti, aşa că îmbină utilul cu făcutul. Este un cucernic. Uneori chiar prea cucernic. În gară, mi-a sărit sub privire ” Muzeul Cailor Ferate” şi mi s-ar fi părut mai corect să scrie” Muzeul Cailor Feraţi” pentru că un adjectiv mereu trebuie să-şi urmeze stăpânul-substantiv, aceeaşi confuzie care dăinuie şi între mine şi Ilinca, până o pun la punct şi-i arăt că eu sunt stăpânul- adjectiv. Sintactic, sunt Subiectul unui Predicat care mă iubeşte.
Odată ajunşi în maşină, Ilinca aplică parfum pe încheietura mâinii drepte, după urechea stângă, încheietura mâinii stângi-neîndoielnic în acestă ordine-dar când să ajungă la urechea dreaptă, parfumul îşi face efectul asupra mea şi întârziem jumătate de oră. Timpul este darnic cu dragostea, iar pentru ea, ar sta în loc ca să nu-ţi strice ziua un şef nevolnic şi indiferent la un astfel de motiv. Ce contează o fărâmitură din eterna lui scurgere!? A Timpului, vreau să zic.
Până la urmă, ce aveţi, nevrednicilor cu această ţară ? Cum dracului de aţi ajuns voi, nişte sfertodocţi abuzivi, să conduceţi o Românie bimilenară, să vă îmbogăţiţi pe seama ei şi să nu vă astâmpăraţi nici după ce v-aţi făcut plinul, gaşcă de citrice putrede ce sunteţi! Noi, ăilalţi, aproape că vă şi iertasem pentru marşul vostru prin străchini, pentru neverosimila trecere într-o noapte de la stânga la dreapta, pentru toată contribuţia voastră la prăpădul general. Vă consideram nişte începători în ale politicii şi nişte buşteni în care încă nu a intrat meşterul cu dalta, să le dea forma. V-aţi trădat familiile şi prietenii, ca să cerşiţi un loc mai în faţă la momentul împărţirii de scaune. Şi dacă aţi fost cinici şi duri între voi, ce v-ar fi putut opri din opera de umilire şi retrogradare a poporului român, căruia i-aţi dat cu democraţia în cap, să-i treacă pofta de-a mai exprima opţiuni. Primele întruchipări ale voastre erau parcă din galeria de epubrete a unui prestidigitator alchimist. Cu timpul, leagănul naşterii voastre a fost chiuveta. Din spălăturile ei s-a putut naşte haita voastră nevertebrată şi lacomă.
Dar măcar o relaţie de bună ziua să fi menţinut voi cu poporul pe care l-aţi târât în toate aventurile zoologiei infecte. Vă trebuia această legitimaţie nobilă facturată de poporul român. N-aţi păstrat nici măcar această regulă formală a jocului, aţi început să împărţiţi copite, în stânga şi în dreapta, celor care v-au girat începuturile ceţoase. Duduiţi printre noi cu o totală lipsă de ruşine şi cu un înspăimântător efect pervers al lipsei de biografie. V-aţi şters pe picioare şi pe creier cu steagurile şi aţi dat ţara care vă suportase pe trei frigidere, pe un fax, pe cinci televizoare şi pe o maşină automată de făcut bani. Aţi inventat geografii perverse şi n-aţi mai recunoscut istoria relaţiilor dintre ţara în care trăiţi şi alte ţări, importante şi decisive, ale lumii. Prin pluralism aţi înţeles indecizia înjositoare de a nu şti, în momentul oportun, care fund de stăpân trebuie spălat şi pupat, ca să-i crească importanţa.
Dar, mai ales, aţi învăţat să furaţi. Ăia care erau consideraţi performeri, pentru că furau oul de sub cloşcă, au devenit, între timp, nişte amatori jalnici în comparaţie cu maeştrii care sunteţi. Iar unde n-aţi putut da lovituri directe aţi introdus şmechereşte politica voastră de tăiere din salarii şi din pensii, ca să acoperiţi prin drastică împuţinare ceea ce nici nu s-ar fi observat dacă ştiaţi să dinamizaţi componentele relansării economice. E pustiu pe unde călcaţi voi şi se goleşte ţara de medici, de avocaţi, de ingineri, de umanişti, de tehnicieni. Mor oamenii de disperare, bombardaţi perfid de ştirile pe care ţine să li le transmită, rânjind, rânjind şi din ochi, nu numai din gură, homunculul şef, ăla pus în capul trebii de piraţii lacrimii naţionale. Pe unde să mai scoatem capul, în acest joc de esenţă cinică, la care ne împingeţi de parcă ne-aţi mai pregăti, după viaţa nenorocită pe care o ducem, pentru o altă viaţă, de inconştienţă şi huzur.
Unde e capitalismul, ticăloşilor? Ce-i cu această infernală derivă în care pluteşte biata noastră ţară ? Aţi jupuit zilnic poporul român, v-aţi îmbuibat şi v-aţi înfăşurat în ziduri groase de epidermă porcină, ca să nu vă mai deranjeze nici măcar un cuvânt din partea celor obidiţi. Cum faceţi voi, mă, zilnic teoria solidarităţii şi o adresaţi amărâţilor ţării, când aţi furat şi furaţi – legal şi ilegal – tocmai averea celor mulţi? Înapoi în zoologie, căpuşi portocalii! Poate aţi uitat un banc sinistru care circula acum câţiva ani prin estul Europei: a fost descoperită mama lui Lenin. Ea e vie. Şi e din nou gravidă. Pierduta noastră ţară Pierduta noastră ţară ,
Ce se mai poate face,
Când, ca-n război, noi pierdem
Sărmana noastră pace?
Românii mor de foame
În propria lor ţară ,
Nici nu se nasc copiii,
Că şi încep să moară.
E-o maladie gravă,
În fiecare casă
Mormântul ne atrage
Şi steaua ne apasă,
Aici, e-un fel de cuşcă,
Făcută din zăbrele,
Adolescenţii- nvaţă
Să mintă şi să-nşele.
Bătrânii-şi poartă vârsta
Prin zile nisipoase,
Dar cea mai grea povară
Li-s propriile oase.
N-au bani de-o biată pâine,
În pieţele corupte,
Nu-i mai ascultă nimeni
Pe cei întorşi din lupte.
Ferestrele-n oraşe,
Ferestrele în sate
Rămân şi zi, şi noapte
La fel de-ndoliate.
Şi, vai, ca nişte jalnici
Şi vinovaţi furunculi,
Apar pe trupul ţării
Distrugători homunculi.
Pierduta noastră ţară
Te-ai afundat în tine,
Apar marionete,
Ce clămpăne că-i bine
Impozite cretine
Şi taxe criminale
Blochează în cavale
Cântările de jale.
Se moare-n România
Ca-n abatoare stranii
Ce vite de tăiere
Au devenit ţăranii,
Dar trec şi muncitorii
Şi trec şi cărturarii,
Prin marile sentinţe
Şi marile avarii.
Pe-aici, prin România
Nu numai că se plânge,
Dar roua de pe iarbă
În zori miroase-a sânge.
Eşti văduvă de pace,
Tristeţea te omoară,
Pierduta noastră viaţă,
Pierduta noastră ţară !
Imi sună-n cap melodia asta, deşi-i tâmpiţică precum “We no speak Americano”, dar dacă mai ascult “Voltar” precis îmi iese de acolo. Mă trezesc dimineaţa şi în loc să fiu om aşezat la cafeaua mea, mă trezesc că-mi face scurt-circuit la cutiuţă cântarea asta şi dansez pân-o trezesc pe Ilinca. Melodia nu se aude, dar cred eu că troscăielile accidentale în noptiere şi în sertarele cu farduri, fac un zgomot a sculare.
Când eşti pe malul unei piscine, în plină caniculă, ai imboldul de a te arunca în apa rece, dacă n-o fac alţii înaintea ta. Mai popular spus, să te îmbrâncească cu tot cu farfuria de tort în mână. Se instaurase regula asta la piscina unde am fost invitaţi, adică erau împingători profesionişti care nu făceau altceva decât aşteptau vreun curios care se avânta pe mal ba să vadă cum e apa, ba fiind strigaţi de cei care erau deja în piscină şi o păţiseră. Domide şi Matei erau chipurile preocupaţi de fizica cuantică şi citeau chiar pe o buturugă, la umbră, astfel de cărţi. La o privire mai atentă, acestea erau ţinute invers, dar rolul lor era clar stabilit: îmbrânceala neofitului. Cei care erau surprinşi aveau necondiţionat ori un pahar ori o farfurie în mână. Ca în reciful de corali, pe fundul piscinei erau ceşti de cafea, pahare de whisky, iar frişca de la prăjituri plutea în gaşcă, formând pâlcuri-pâlcuri.
Denisa a venit mai târziu un pic. Drumul, pe o porţiune de câteva sute de metri, era prin pădure şi foarte îngust; de câte ori se avânta cu Hummerul ei, apăi tot venea câte un mârlan cu Dacia lui din sens opus şi avea prioritate conform semnului. A dat de câteva ori înapoi, până s-a plictisit şi l-a chemat pe Domide să oprească dracu’ circulaţia din sens opus şi să poată veni şi ea la petrecere. Cum să vii tu fată singură, în ultimul an la Psihologie, cu ditamai Hummerul cu turelă şi ţeavă de calibrul 150 mm? Noroc că sărbătoritul are o curte mare şi Domide i-a putut parca namila printre celelalte maşini. Arăta ca banchiza printre pet-uri. Primul lucru pe care l-a făcut Denisa a fost să-şi ia un suc şi să vină pe marginea piscinei să ne salute. Chiar dacă Domide încă mai parca la Hummer, Matei nu s-a sfiit să lase cartea de fizică cuantică şi s-o împingă pe Denisa în piscină pentru a ne saluta mai de aproape. Cu ocazia asta am aflat că Denisa nu purta chiloţei şi că ceasul nu era antiacvatic. Mărturisesc că ceasul nu prea mă interesa.
Grătarul adia un alizeu de friptură şi ca la un semn, mânaţi de miros, s-a ieşit din piscină şi ne-am găsit o ocupaţie. Gazda a dat instrucţiuini să se golească piscina , să se culeagă tot , să fie spălată la fund şi să se introducă apă proaspătă pentru o gură de clor de după masă. Ne-am trezit cu o surpriză: a cântat Patricia Kaas. Vă spun eu că a prins-o vârsta de care tot fugea. Oaspeţi şi scorţoşi cu multe aere, dar şi oameni.
Răsăritul de soare ne-a prins îmbrăţişaţi în iarbă. Nu toţi. Unii cântau ” Monsieur chante le blues” pentru că Madmoiselle plecase deja. Bucata asta se cântă de către domni cu sticla în mână, pe care-i aşteptau şoferii să-i ducă de aici. O vilă a cărei construcţie fusese abandonată, era plină de sute de cuiburi de rândunele. Ele ( sau ei?) zburau planat, cu viteză peste limita legală, adunau insecte şi se întorceau la nişte cioculeţe care ţipau de foame în cuib. Pe mine asta m-a mişcat. Cuiburile erau identice şi lipite între ele, calcan în calcan. Cum de ştiau ele pe ce stradă este cuibul lor şi dacă nu cumva hrănesc alţi pui? Probabil că aveau ele o numerotare Cuibul A1, B1 şi tot aşa… Un singur cuib era mai mare, mai răsărit şi care distona cu celelalte. Era cuibul B complex. În el statea o rândunea matură, iar celelalte rândunele, înainte de a se duce la puii lor, îi aduceau lui, probabil chiar starostele aşezării, insecte pe care nici nu pridedea să le înghită şi mai punea deoparte din când în când, aşa ca nişte conturi în Elveţia. Dacă şi animalele, care au apărut cu mult înaintea noastră, procedează într-un astfel de mod, de ce să mă mir eu că în 600.000 de ani omul nu a putut să se debaraseze de conturi în Elveţia.
Ilinca m-a întrebat la ce mă gândeam. I-am povestit ce gândesc eu despre rândunele şi omenire, o paralelă filozofică fără a fi dur cu rânduneaua, doar cu semenii.
- Thinky- aşa-mi spune ea când filozofez existenţial- dar dacă în B complex stă o ea-rândunea, care este Miss Univers pentru rânduneii toţi şi atunci ei se întrec în daruri insectivore, care în limbaj rândunesc înseamnă brăţări, rochiţa rândunicii, poşete, conduri, parfumuri şi tot ce imi mai cumperi tu mie ?
Are dreptate ! Ilinca este pentru mine Miss Universul meu; şi eu mai fac rondouri şi mă fac luntre şi punte să nu-i lipsească nimic, deşi sunt purtătorul unui virus de iubire pe care dacă încerci să-l ştergi, se prăjeşte memoria, se fleşcăie hardul şi pas de te mai foloseşte de el! Lăsat în apele lui, virusul se dezvoltă, ocupă tot şi nu mai suferi oricâte sirene ţi-ar picura tinctură de tentaţii în auz şi văz, îndeosebi.
S.C. Firmă Random S.R.L. este un lider pe piaţa naţională în făcutul chestiilor. Activitatea firmei e aceea de a face chestii, lucru care nu e deloc uşor aşa cum pare. Chestiile făcute de Firmă Random (de la chiloţi cu imprimeu de leopard până la freza lui Ştefan Bănică Jr.) sunt recunoscute ca fiind cele mai tari din industria chestiilor. Acum, pe timp de criză de nervi, Firmă Random scoate la vânzare/ concurs postul de angajat.
Descrierea postului
Angajatul trebuie să facă tot ce i se spune.
Cerinţe
Persoana pe care o căutăm trebuie:
Să facă să fie bine
Să rezolve task-urile înainte să-i fie cerute, eventual înainte să fie gândite şi concepute
Să ştie foarte bine www, css, asp, php, html, XML, omg, wtf, ffs, Flash, Photoshop, Premiere, Max, Maya, C++, C#, .NET, Java, MySQL, latină , arabă, chineză, klingoniană
Să nu fumeze, să nu bea, să nu mănânce, să-şi controleze dreacu’ vezica până ajunge acasă (aceste vicii sunt calea către partea întunecată. Viciile duc la pauze, pauzele duc la relaxare, relaxarea duce la timp în care nu munceşti.)
Să nu aibă blog, cont pe facebook, twitter, yahoo, forumuri etc.
Să nu aibă păreri (tupeiştii care îşi vor permite să îşi dea cu părerea vor fi biciuiţi patru zile per părere)
Să aibă maşină proprie, pe care să o folosească în interesul firmei
Să vină cu PC-ul de acasă şi să-şi cumpere programele pe care le foloseşte
Să nu comenteze când primeşte feedback negativ
Să nu întrebe de ce tot feedback-ul pe care îl primeşte e negativ
Să semneze contracte fără să le citească
Să nu fie nemulţumit . Doar noi.
Să aibă cel puţin cinci sau mai multe diplome de master sau doctorat (pentru că noi nu folosim hârtie igienică)
Să nu fie urât, pentru că nu ne plac oamenii urâţi şi toată lumea ştie că îţi strici imaginea dacă stai de vorbă cu oameni urâţi. Plus că s-a dovedit ştiinţific că nivelul de competenţă e direct proporţional cu felul în care arăţi.
Beneficii
Posibilitatea de a lucra peste program şi în weekend pentru tot restul vieţii
Pachet salarial amuzant (e atât de mic încât te face să râzi)
Şansa de a face să fie bineîn firmă
Impozit de 87%
O dată la trei ani, oportunitatea de a se bate într-o arenă, pe viaţă şi pe moarte, pentru o mărire de salariu de 1,3%
Colegi care o lălăie toată ziua şi care nu-şi justifică salariul uriaş
Ocazia de a renunţa la viaţa personală care şi aşa va fi un fiasco
Posibilitatea de a renunţa la drepturile legale garantate de Codul Muncii pe care le are ca angajat
Bonusuri
Toaletă publică
Fluturaş de salariu
Aer gratis
Asigurare medicală (adică te asigurăm în fiecare zi că n-ai nici pe dracu’)
Acces la limba română
Interneţi
Persoanele interesate pot depune şpaga si CV-urile unde vor, până când avem noi chef.
